După ce s-a impus în partida cu “U” Cluj, Volei Municipal Zalău vrea să obţină trei puncte şi la Dej
Sâmbătă, ora 18.00, Sala Sporturilor din Dej:
Unirea Dej – Volei Municipal Zalău
Volei Municipal Zalău a avut un început mai greu de sezon, însă a avut parte şi de adversari tari în primele două etape. Dacă din duelurile cu Arcada Galaţi şi Tomis Constanţa, gruparea de sub Meseş s-a ales cu doar două puncte, formaţia de sub Meseş s-a descătuşat în partida cu Universitatea Cluj, în faţa căreia a obţinut şi prima victorie. Cu 5 puncte acumulate după trei etape, zălăuanii au urcat pe locul 6, dar deocamdată sunt departe de fotoliul de lider, care este ocupat surprinzător de Explorări Baia Mare. Pentru gruparea de sub Meseş urmează o deplasare destul de dificilă, pe terenul Unirii Dej. De fiecare dată, partidele cu echipa de pe Someş au fost disputate şi cu siguranţă aşa va fi şi sâmbătă, mai ales că pe banca tehnică a dejenilor se află Ovidiu Macarie. Tehnicianul din Topliţa a lucrat 3 ani la gruparea de sub Meseş, în perioada 2010 – 2013, interval în care, Zalăul a devenit campioana României de trei ori la rând. Macarie a fost “secundul” lui Michael Warm, Radovan Gacic, Mircea Dudaş, Michael Merten, Mariusz Sordyl şi chiar al lui Aurel stop_coloana Vlaicu, cu care a colaborat pe banca tehnică un retur de campionat.Dacă antrenorii Zalăului au fost schimbaţi pe bandă rulantă, Ovidiu Macarie a rămas pe poziţie şi pentru o perioadă scurtă de timp a fost chiar principal. Revenind la partida cu Unirea Dej, să spunem că adversara Zalăului a reuşit să “smulgă” un punct campioanei Tomis, în chiar prima etapă, după care a câştigat greu în deplasarea de la “U” Cluj, ca în runda trecută să piardă surprinzător pe teren propriu cu Banatul Caransebeş. Pentru Volei Municipal Zalău va fi ultimul examen înaintea returului din Cupa CEV cu Galatasaray. “Urmează meciul de la Dej, acolo unde sperăm la o victorie, deoarece niciodata nu am pierdut în sala din Dej şi cred că nici acum nu o vom face. Anul acesta nu există favorită clară la titlu de campioană, deoarece Tomis nu mai are echipa de anul trecut şi se pare că nici noi nu am luat startul lansat din ediţia precedentă de campionat şi nici Craiova nu este într-o formă tocmai bună. Astfel că va fi o luptă foarte strânsă pentru primele patru locuri din sezonul regulat”, a declarat Adrian Feher.