Biblioteca Judeţeană organizează cursuri de oratorie pentru tineri
Biblioteca Judeţeană organizează cursuri pentru instruirea tinerilor să vorbească în public. Primii 25 de tineri înscrişi vor avea gratuitate pentru acest curs. Sunt aşteptaţi tinerii cu vârsta între 14 şi 35 ani care doresc să afle mai multe despre cum să-şi gestioneze emoţiile atunci când susţin un discurs. Cursurile de Public Speaking organizate de Biblioteca Judeţeană Sălaj se vor derula în două sesiuni a câte trei zile fiecare, în perioada 17 – 19 noiembrie şi 8 – 10 decembrie. Competenţele obţinute sunt: conştientizarea pregătirii şi a structurării conţinutului unui discurs, capacitatea de a stabili obiective clare într-o prezentare, învăţarea elementelor de bază ale discursului eficient, capacitatea de a stârni interesul publicului, îmbunătăţirea stilului de prezentare. stop_coloana
