Gruparea de sub Meseș a fost învinsă în cinci seturi în derby-ul etapei, după ce a condus cu 1 – 0 și 2 – 1 la seturi, dar și în setul decisiv, unde a avut avans chiar și de patru puncte


După înfrângerea de pe teren propriu cu Arcada Galați, Volei Municipal Zalău a fost aproape de prima victorie din acest sezon, tocmai pe terenul rivalei Tomis. Gruparea de sub Meseș a fost superioară în multe momente campioanei și a condus cu 1 – 0 și 2 – 1 la seturi, dar cu toate acestea a pierdut în setul cinci. Și în decisiv, Adrian Feher și colegii săi au avut avans de patru puncte, dar au dat cu piciorul unui succes mare și au pierdut dramatic.
Chiar dacă cele două grupări au avut probleme finaniare înainte de startul sezonului, iar cele două loturi au suferit modificări, Tomis și Volei Municipal Zalău rămân principalele favorite la titlu. Încă din prima etapă, cele două formații au pierdut puncte și la fel s-a întâmplat și în runda a II-a, când la Constanța a avut duelul direct.
Primul set a fost echilibrat, dar cu o notă de dominare a Zalăului, care a fost în avantaj permanent, iar în final, zălăuanii s-au impus la două stop_coloana puncte diferență. Tomis a început mai bine setul al doilea și s-a distanțat la 13 – 8. Tot gazdele au avut avantaj de cinci puncte, la a doua întrerupere tehnică și chiar și-au mărit avansul pe final, astfel că s-au impus la 19.
În setul trei, campioana a fost la conducere, dar pe final, gruparea de sub Meseș a revenit, iar de la 20 – 19 s-a făcut 20 – 24 și Volei Municipal și-a adjudecat setul în cele din urmă la 22. Sub fileu s-a dat o luptă aspră, astfel că Tomis a trimis meciul în decisiv. Chiar dacă Zalăul a condus o bună perioadă din setul patru, gazdele au revenit și au egalat.
În setul cinci, vicecampioana a avut 6 – 2, dar a pierdut cu 15 – 13, astfel că a rămas fără victorie, după ce a pierdut al doilea meci în cinci seturi.

Tomis Constanța – Volei Municipal Zalău 3 – 2 (-26, 19, -22, 21, 13)