25 Octombrie – Ziua Armatei Romaniei, instituție care constituie o valoare națională
La 25 Octombrie 1944, Armata română elibera Satu Mare și Carei, eveniment care însemna eliberarea Transilvaniei de NV de sub ocupația germano-hortystă, desemnat Ziua Armatei României. Era a doua fază a participării României la al Doilea Război Mondial, care a început practic la 23 august 1944.
între 23 – 31 august 1944, Armata României elibera prin efort propriu:Bucureștiul, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banatul, Crișana, podișul transilvan, până la linia de demarcație impusă în anul 1940 de către Germania nazistă și Italia fascistă, prin Dictatul de la Viena. Pierderile României au fost de 55.330 militari uciși, răniți, prizonieri.
În continuare, armata română, alături de cea sovietică, a contribuit din plin la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei. Pentru eliberarea Ungariei au luptat 210.000 de militari români și s-au înregistrat 42.700 de morți, răniți, dispăruți, din care 10.708 pentru eliberarea Budapestei. Pe teritoriul Cehoslovaciei au luptat 248.430 de militari români, înregistrându-se 66.995 de morți, răniți, dispăruți.în lunile aprilie si mai 1944, Regimentul 2 și subunități ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate au luptat pe teritoriul Austriei.
Potrivit unor specialiști occidentali, ținâd cont de resursele umane și materiale folosite împotriva Germaniei naziste, România a fost a 4-a forță a Națiunilor Unite (după SUA, URSS, Anglia). Cu toate acestea, la Conferința de pace de la Paris, României nu i s-a recunoscut statutul de țară cobeligerantă, cum a fost în realitate; a fost tratată ca țară invinsă, iar prin Tratatul de Pace de la Paris (semnat la 10 februarie 1947) i se impuneau grele despăgubiri de război față de URSS. România intrase în sfera de influență sovietică, urmare a înțelegerilor secrete din timpul războiului (definitivate la Ialta, 1945) dintre URSS, SUA, Anglia, influență transformată în ocupație efectivă (Armata sovietică retrăgându-se din România în anul 1958, situație singulară în cadrul blocului comunist).Totuși, mulțumită participării Armatei României la înfrângerea Germaniei naziste, NV-ul Transilvaniei, reluat sub administrație românească de către guvernul Petru Groza (1945), a fost recunoscut pe plan juridic internațional ca parte componentă a României.
Armata României a reprezentat cu cinste interesele naționale în toate momentele istoriei sale. Deși foarte tînără, s-a comportat eroic în tipul Războiului pentru independență.Trupele româno-ruse de la Plevna, sub comanda viitorului rege Carol I, au determinat capitularea trupelor turcesti, iar prin Tratatul de la Berlin (1878), recunoașterea internațională a independenței României. între anii 1916 – 1918, un număr mare de militari români s-au comportat și s-au jertfit eroic, în cadrul Antantei, pentru constituirea României Mari, recunoscută prin Tratatele de pace semnate în Franța (Saint Germaine, Trianon, Paris).
În perioada interbelică, politica externă a României Mari a fost orientată spre alianțe cu Franța Anglia, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia (România, Cehoslovacia, Iugoslavia, formând alianța defensivă Mica înțelegere sau Mica Antantă) Grecia, Turcia (în cadrul înțelegerii Balcanice).
Politica conciliatoristă a democrațiilor occidentale față de politica revizionistă a statelor cu regimuri politice dictatoriale, totalitare, a contribuit la declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial. Destrămarea Micii înțelegeri, capitularea rapidă, surprinzătoare a Franței a dus la izolarea internațională a Romăniei și la pierderile teritoriale din vara și toamna anului 1940, aproximativ 1/3 din teritoriu și 1/3 din populație. în urma notelor ultimative sovietice, acceptate de statul romîn, Basarabia, Bucovina de Nord și Herța (teritoriu neprecizat în note) treceau în componența URSS, prin Dictatul de la Viena, Germania nazistă și Italia fascistă obligau România să cedeze Ungariei NV-ul Transilvaniei, iar în urma tratativelor romano-bulgare de la Craiova, Cadrilaterul era retrocedat Bulgariei. încercând salvarea propriei situații, regele Carol al II-lea l-a numit prim ministru pe generalul Ion Antonescu, militar competent, om de onoare, apreciat pentru comportamentul său în Primul Război Mondial și pentru acontribuția sa la înlăturarea comuniștilor din Ungaria, conduși de Bela Kun, de la putere, care, în vara anului 1919 proclamaseră Republica Sfaturilor și începuseră transformări cu caracter comunist. Generalul Ion Antonescu l-a obligat pe Carol al II-lea să părăsească tronul și țara, fiind pus pe tron fiul său, Mihai. Dar adevăratul conducător al statului a fost Ion Antonescu, care, bazându-se pe tinerețea și lipsa de experiență politică a lui Mihai, l-a tutelat pe acesta până în preajma loviturii de stat de la 23 august 1944.
Între septembrie 1944 si ianuarie 1944, Ion Antonescu a guvernat țara înpreună cu legionarii. După rebeliunea legionară din ianuarie 1944, infrântă de general, cu acordul lui Hitler, a urmat un regim de dictatură militară condus de generalul Ion Antonescu, până la 23 august 1944.
Militar competent, om de onoare, patriot, fără îndoială, chiar dacă în primii ani ai puterii sale a comis greșeli, stop_coloana inclusiv față de evrei (greșeli pe care le-au comis toate statele europene, cu excepția Danemarcei), generalul Ion Antonescu a legat soarta României de soarta Germaniei, fără un acord scris.
La 22 iunie 1944, armatele Germaniei, Italiei, Ungariei, Bulgariei, Finlandei și Romăniei atacau URSS. România participa la război pentru recuperarea teritoriilor luate cu forța în vara anului 1940. Deși liderii partidelor istorice (Maniu și Brătianu) i-au cerut lui Ion Antonescu să oprească înaintarea trupelor române la granița națională (pe Nistru), acesta nu a făcut acest lucru, justificând continuarea înaintării dincolo de Nistru de nevoia continuării oricărui război, până la înfrângerea inamicului. (Finlanda a oprit înaintarea armatei sale la granițele naționale, iar după război s-a bucurat de un statut aparte, care a fost numit finlandizare (pe plan intern își păstra sitemul occidental, în planul politicii externe nu putea realiza alianțe cu Occidentul, fiind în sfera de influență sovietică). Armata României a recuperat teritoriul național, dar a avut mari pierderi în bătăliile din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului, Stalingrad, Stepa Calmucă.
Semnele viitoarei infrângeri a Germaniei și sateliților ei au făcut ca liderii politici români să caute căi de ieșire a României din războiul alături de Germania. Liderii partidelor istorice sperau într-un armistițiu cu occidentalii. Chiar Mihai Antonescu, al doilea om în stat, a purtat discuții cu occidentalii, cu acordul Mareșalului Ion Antonescu, pentru ieșirea României din războiul cu Națiunile Unite. Diferența de viziune între liderii partidelor istorice (Maniu, Brăteanu) și Ion Antonescu era că Mareșalul dorea ieșirea României din război cu acordul lui Hitler (deoarece, fiind un om de onoare, dorea să-și respecte cuvântul dat de a participa până la finalul războiului alături de Hitler, iar, pe de altă parte, cunoștea bine forța militară a Germaniei, temându-se de distrugerea Romîniei).
Colaborarea dintre regele Mihai, PNL, PNț, PSD și PCR a dus la lovitura de stat de la 23 august 1944, la arestarea mareșalului Ion Antonescu și la intrarea României în război alături de Națiunile Unite. Uimitor, deși între 22 iunie 1941 și 23 august 1944 armata română a luptat alături de armata germană, nu au existat cazuri, nici chiar individuale, de neascultare. Una din explicații este faptul că ordinul venea din partea regelui, cel căruia militarii români îi depuseseră jurământ de credință, iar interesul național cerea trecerea României în tabăra Națiunilor Unite, existând pericolul real de desființare a statului romăn de către sovietici.
Actul de la 23 august 1944 a fost amplu prezentat în presa occidentală, care aprecia că s-a prăbușit întregul sistem de apărare german din Balcani, iar unii apreciau ca durata războiului a fost scurtată cu 6 luni.
Cu toate că de la 23 august 1944 armata română lupta împotriva Germaniei naziste, armata sovietică a dezarmat aproximativ 130 000 militari români, duși ulterior în URSS, mulți dintre ei murind în lagărele de muncă forțată de acolo.
Cimitire și momente comemorative dedicate eroilor români morți în cele două războaie mondiale împânzesc numeroase localități din țară și străinătate. Cel mai mare cimitir dedicat militarilor români morți în străinătate se află în orașul Zvolen din Slovacia. Construit în 1958, este dedicat celor 10.384 de militari români morți pentru eliberarea Cehoslovaciei. în centrul cimitirului se află un monument, iar pe latura din față a acestuia este scris următorul text, în limbile română și cehă: Glorie veșnică eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea Republicii Cehoslovacia, 1944-1945
În perioada regimului comunist, politica extenă a Romăniei a fost influențată de URSS, începând un proces de distanțare de Moscova după Declarația din aprilie 1964, continuat apoi de Nicolae Ceaușescu. Armata României a fost singura armată membră a Tratatului de la Varșovia care nu a intervenit în înăbușirea Primăverii de la Praga, din anul 1968, motiv de mândrie națională.
După căderea comunismului, România a revenit în sfera statelor occidentale, democratice. începând cu anul 2004, România face parte din NATO, cel mai puternic bloc militar din istorie, având garanții de securitate. Armata română își îndeplinește cu cinste, cu sacrificii materiale și umane, cu admirația partenerilor, obligațiile internaționale în cadrul trupelor ONU (Căștile Albastre) și ale NATO, în cele mai fierbinți locuri conflictuale de pe glob. Armata profesionistă a Romăniei continuă să fie una din marile valori naționale, meritând respectul tuturor românilor, aflată la cote înalte de încredere în orice sondaj național.
La mulți ani, dragi militari români, de ziua Armatei României!
Profesor,
Viorel Mărginean
