Aproape fiecare al doilea roman este expus la riscul sărăciei

Dintre toţi locuitorii spaţiului Uniunii Europeane, românii sunt cei mai expuşi la riscul sărăciei şi excluderii sociale, în proporţie de 40,2 la sută din totalul populaţiei României. SUntem urmaţi la mică distanţă de bulgari (40,1 la sută) şi de greci (36 la sută), în timp ce la polul opus se află cehii, cu doar 14,8 la sută, potrivit datelor Eurostat pentru 2014, preluat de Mediafax. Cea mai mare scădere a riscului de sărăcie şi excludere socială a avut loc în Polonia şi cea mai mare creştere în Grecia.
Cele mai mari creşteri ale riscului de sărăcie în perioada 2013 – 2014 au avut loc în Grecia (cu 7,9 puncte procentuale, de la 28,1 la sută la 36 la sută), Malta (+3,7 puncte), Ungaria (+2,9 puncte) şi Italia (+2,8 puncte). stop_coloana
După Cehia, riscuri reduse de sărăcie mai sunt înregistrate în Suedia (16,9 la sută), Olanda (17,1 la sută), Finlanda (17,3 la sută) şi Danemarca (17,8 la sută).
La nivelul UE, procentajul populaţiei expuse la riscul sărăciei şi excluderii sociale a crescut de la 23,8 la sută în 2008, la 24,4 la sută în 2014.