Gruparea de la poalele Meseşului se pregăteşte de meciurile oficiale, iar primul duel este cu Tomis Constanţa, în Supercupa României


Elevii lui Stoyan Stoev au câştigat două trofee în această vară, obţinute la turneele amicale. Unul chiar la Zalău, şi unul câştigat la Caransebeş, acolo unde sălăjenii au reuşit să învingă formaţii care vor lupta pentru medalii în acest sezon, cum ar fi SCMU Craiova. Însă, sezonul este pe punctul de a începe, iar Marian Bala şi colegii vor susţine primul meci din Divizia A1 în 24 octombrie, acasă cu Arcada Galaţi. stop_coloana Însă, până atunci, vicecampioana României se va lupta cu Tomis Constanţa, în Supercupa României, dar meciul încă nu este programat, dar se ştie că va avea loc înaintea sezonului.