Toți angajații din invățămant vor avea salarii mărite cu 15 la sută de la 1 decembrie

imagine-articol0_47426

 

 

Creștere medie a salariilor din învățământ este de 26,7 la sută în acest an. Interesant că personalul didactic se alege pe ansamblu cu majorări mai mici decât personalul nedidactic


 

Salariile tuturor celor care lucrează în învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu 1 decembrie, a anunțat ieri ministrul Educației, Mihai Cîmpeanu, după negocierile cu sindicatele de la Palatul Victoria.

”Am convenit ca după ce s-au acordat creșteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic și didactic auxiliar, 5 la sută în martie și 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creșteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creștere de 15 la sută pentru tot personalul din învățământ – didactic, didactic auxiliar și nedidactic”, a declarat ministrul Mihai Cîmpeanu, după discuțiile avute la sediul guvernului cu reprezentanții sindicatelor din învățământ. Ministrul a ținut să precizeze că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creștere medie a salariilor din învățământ cu 26,7 la sută în acest an.
Interesant că în urma creșterilor salariale, personalul didactic și personalul didactic auxiliar se alege cu o mărire de 25 la sută (cele două tranșe de câte cinci la sută și majorarea de 15 la sută), iar personalul nedidactic obține o majorare de 27 la sută (mărirea din august de 12 la sută și majorarea de 15 la sută).

1,7 miliarde de lei pentru 300.000 de salariați, prin ordonanță de urgență

De acestă majorare cu 15 la sută din decembrie vor beneficia 304.000 de persoane – cadre didactice și personal auxiliar, adică toți cei care lucrează în sistemul de educație. Efortul bugetar pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei, potrivit ministrului Cîmpeanu. Acesta a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanță de urgență în acestă lună.
De mărirea salarială din decembrie beneficiază „221.000 de angajați personal didactic și auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajați personal nedidactic din învățământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învățământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic și 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic”, potrivit lui Mihai Cîmpeanu.
La negocierile de ieri cu reprezentanții sindicatelor au participat premierul Victor Ponta, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. stop_coloana Liderii federațiilor sindicale din educație ceruseră o majorare de 15 la sută din noiembrie, iar guvernul a propus o creștere de 10 la sută de la 1 decembrie.

Dărnicia anului preelectoral 2015

Sindicaliștilor din educație au cerut guvernului mărira salariilor după ce salariil cadrelor medicale au fost majorate cu 25 la sută începând din 1 octombrie. Astfel că angajații din învățământ, din sănătate, dar și cei din administrația publică locală (ale căror salarii cresc cu 12 la sută) primesc salarii mărite înainte ca noua Lege a salarizării să intre în vigoare, probabil la 1 decembrie, întrucât în an electoral legea interzice măriri de salarii.
Anul 2015 a fost unul al dărniciei. Au mai crescut consistent și salariile înalților demnitari, iar parlamentartii și-au votat și ei pensiile speciale. Rămâne de văzut dacă economia poate susține toate aceste creșteri ale veniturilor bugetarilor, acordate cu atâta dărnicie chiar înaintea alegerilor locale de anul viitor.

„Este mai mult o soluție de avarie” – spune Eusebiu Lehene, președintele Sindicatului Liber din Învățământ – Filiala Sălaj

Președintele Sindicatului Liber din Învățământ – Filiala Sălaj a explicat aseară pentru ^Graiul Sălajului^ contextul în care s-a decis majorarea salarială pentru angajații din învățământ.
„Parțial, Guvernul s-a ținut de cuvânt. Așa o să votăm și noi la alegeri, tot parțial. Guvernanții au propus o majorare cu 10 la sută de la 1 decembrie. Sindicatele au zis 15 la sută de la 1 noiembrie, că tot vine anul electoral. Până la urmă, se pare că Guvernul a vrut să împace și capra și varza, mărind salariul de la 1 decembrie, cum a vrut ei, dar cu 15 la sută, cum am vrut noi. Salariile profesorilor au mai fost mărite anul acesta cu 5 la sută de la 1 ianuarie, și tot cu 5 la sută de la 1 septembrie. Veți spune că avem aceeași majorare salarială ca medicii. Numai, să nu uităm că medicii și în genere cadrele sanitare au mai primit la salariu 100 de lei de la 1 ianuarie. Așteptăm să apară Legea salarizării pentru bugetari, care, sperăm va face o corelare între diferitele categorii de bugetari. Această majorare cu 15 la sută a salariilor din educație e un pas înainte, dar nu suficient. Este mai mult o soluție de avarie”, a spus Eusebiu Lehene.