decembrie 5, 2025

ACS Volei Club Zalău işi incepe aventura in liga secundă

imagine-articol0_47399

În prima etapă, gruparea de sub Meseş va juca în deplasare la CS ProVolei Arad


Sâmbătă, ora 12.00, la Arad: 

CS ProVolei Arad – ACS Club Volei Zalău


Înfiinţată în vară, Volei Club Zalău 2015 s-a înscris în Divizia A2, urmând să evolueze în Seria Vest. Chiar dacă nu au un antrenor, zălăuanii s-au pregătit pe plan local, având câte două sau trei antrenamente, săptămânal. În ultimele săptămâni, Gabriel Terheş şi compania au avut programate şi câteva partide de verificare. Mai întâi, la finalul lunii septembrie, noua echipă a jucat în deplasare cu CSM Câmpia Turzii, o formaţie cu experienţă pe eşalonul secund, în faţa căreia a pierdut cu scorul de 3 – 1. Săptămâna trecută, Volei Club a avut un joc de pregătire cu echipa secundă a vicecampioanei CS Volei Municipal. A venit apoi şi prima victorie, în faţa unei formaţii din Satu Mare (scor 3 – 2), care iniţial a vrut să se înscrie în Divizia A2, dar care a spus “pas”, din cauza lipsei banilor. Între timp, conducerea a făcut şi demersurile pentru a solicita sprijin financiar de la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Din câte se pare, autorităţiile locale au dat deja “undă verde” pentru o colaborare! Din alt punct de vedere, conducerea a semnat un protocol de colaborare cu Clubul Sportiv şcolar Zalău, urmând ca mai mulţi juniori să evolueze cu dublă legitimare! La ACS Volei Club au şi venit deja doi tineri de perspectivă, care la finalul săptămânii vor putea debuta în tricoul formaţiei din Divizia A2. Este vorba despre Răzvan Oiegar şi Paul şomoi, cel din urmă fiind fiul voleibalistului Gabriel şomoi. La doar 15 ani, puştiul ar putea avea o carieră de succes la fileu. stop_coloana Cei doi nu sunt singurele achiziţii din lot, deoarece gruparea de la poalele Meseşului a ajuns la un acord cu şimleuanul Vlad Moşincat pentru o colaborare în sezonul 2015 – 2016. Originar din şimleu Silvanei, tânărul voleibalist a evoluat în ultima perioadă tot în liga secundă, la CSM Câmpia Turzii. Pregătirile se află acum pe ultima sută de metri,deoarece ACS Volei Club va juca sâmbătă dimineaţa la Arad, într-o partidă din prima etapă a Seriei Vest.

Să mai spunem că Zalăul a mai avut două echipe de volei acum câţiva ani, când CS Remat Zalău era campioana României, iar echipa CSS Remat II evolua în liga secundă. Pe final, mai trebuie să spunem că în Seria Vest au fost iniţial opt echipe, dar CSM Bistriţa nu s-a mai înscris, deoarece nu a mai primit finanţare de la autorităţi.

Programul primei etape din Seria Vest a Diviziei A2, programată pe data de 10 octombrie:

CSU Vest Timişoara – CSU Braşov,
CS ProVolei Arad – ACS Volei Club Zalău,
CSS CNE LAPI Dej – CSS 2 Baia Mare,
CSS 2 CNE Baia Mare – CSU Bistriţa
Volei Club Zalău: Ionuţ Blaj, Gabriel Terheş – Mihai Bujor, Ciprian Pop, Cristian Silaghi, Andrei Meseşan, Cristian Zaha, Adrian Pantea şi Ciprian Buta – libero