Cinci karateka de la CS Terra Kid, campioni naţionali

imagine-articol0_47260

 

 

Clubul de la poalele Meseşului s-a întors cu o “salbă” de medalii de la Oradea


După o vară în care karateka a efectuat mai multe antrenament, a venit momentul să demonstreze ce au învăţat. Aşadar, la finalul săptămânii trecute, CS Terra Kid Zalău a participat la Campionatul Naţional de karate tradiţional pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori, totodată şi Cupa României de karate tradiţional, iar ambele ediţii au fost organizate de Federaţia Română de karate tradiţional în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor în memoria fostului antrenor Pavel Vancea. Printre zecile de karateka şi-au făcut simţită prezenţa şi sportivii de la CS Terra Kid Zalău. Clubul condus de Remus Cliţan a obţinut o salbă de medalii, dar lucrul cel mai important este că instructorul Călin Marincaş a revenit pe tatami. După aproape un an de pauză competiţională, Călin Marincaş a concurat şi a avut o prestaţie pe măsură. Fiind obişnuiţi ca de fiecare dată când participă la stop_coloana o competiţie Marincaş să se întoarcă cu cea mai strălucitoare medalie, aşteptările ne-au fost răsplătite şi “sportivul anului” a devenit triplu campion naţional, după ce a ocupat prima poziţie în probele de kata, kumite şi fuku-go. Şi karateka emblemă de la Terra Kid, Iulia Cliţan a făcut un concurs foarte bun, reuşind să devină campioană naţională la fuku-go şi kata echipe, iar în problele de kata individual şi kumite, Iulia a obţinut medalia de bronz. Campioni naţionali au devenit şi Dan Poptelecan, Pal Brigita şi Szeri Roberta, reuşind să câştige medalia de aur la kata echipe, iar la endu mixt, cei trei karateka au urcat pe a treia treaptă a podiumului. Tot locul trei a fost obţinut şi de George Trifan, dar în proba de fuku-go.