Gunoiul de sub preș
Recent, fostul ambasador al Belgiei spune într-un interviu că Parlamentul României ar trebui să facă politică, nu bani, vorbind despre problemele din administrație, unde sunt multe persoane incompetente și corupte. Cum era și firesc, aceste declarații nu au fost pe placul multor politicieni, ca și când diplomatul ar fi spus o exagerare, nu o realitate.
Adevărul este că imaginea țării, nu doar în ochii străinilor, ci și în cei ai propriilor ei locuitori, s-ar schimba dacă realitatea ar fi spusă așa cum este, fără să fie cosmetizată. Pentru că nu folosește nimănui gunoiul să fie ascuns mereu sub preș, ca undeva sus totul să pară că merge strună, fără nici o greșeală.
Dacă s-ar “cânta” pe o singură voce, situația ar fi cu totul alta. Numai că orgoliile nu-i vor lăsa niciodată stop_coloana pe politicieni să gândească lucid. Contaminați mereu de ideea de competiție în speranța de a pune mâna pe ciolanul cel mare, adică pe putere, cu orice chip, aceștia niciodată nu vor accepta să facă front comun. Duplicitari, vor face tot ceea ce și-au propus, pentru că, nu-i așa, scopul scuză mijloacele. Problema este că indiferent ce se va întâmpla în această țară – și se întâmplă multe -, cei ce poartă eticheta de politician tot la ei se gândesc.
