CFR face reduceri mari, de pană la 75 la sută, pentru elevi și studenți
Elevii și studenții pot beneficia de reduceri de până la 50 la sută la achiziționarea biletelor de tren și de până la 75 la sută dacă aleg abonamentele lunare, a informează CFR Călători. Compania recomandă elevilor și studenților să își achiziționeze din timp biletele sau abonamentele pentru a călători spre și dinspre locul în care învață, având în vedere că e început de an școlar și în curând începe și anul universitar.
CFR precizează că elevii beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinței pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50 la sută la cumpărarea unui bilet de tren Regio și de o reducere cuprinsă între 20 – 30 la sută la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio.
Studenții la zi din învățământul de stat sau privat acreditat, beneficiază, stop_coloana în baza legitimației de student, de o reducere de 50 la sută pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza carnetului de cupoane, studenții pot efectua 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50 la sută.
În plus, pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, CFR Călători recomandă achiziționarea unui abonament, precizând că elevii și studenții beneficiază de abonamente lunare cu 75 la sută reducere la trenurile Regio și 50 la sută reducere la trenurile InterRegio.
