Fostul primar al Jiboului a pierdut procesul prin care vroia să-și recapete funcția
Eugen Bălănean, fostul primar al Jiboului, după ce a fost revocat din funcție prin Ordin de prefect, a contestat decizia în instanță la contencios administrativ și a cerut anularea actului adsministrativ respectiv. Magistrații Tribunalului Sălaj au respins vineri cererea lui Eugen Bălănean. El a pierdut acest proces prin care intenționa să-și recapete funcția, hotărârea rămânând definitivă.
Eugen Bălănean a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Apoi a fost destituit prin Ordin de prefect din funcția de prim edil al orașului de pe Someș. La câteva zile după ce a fost revocat din funcție, Eugen Bălănean a fost reținut de procurorii stop_coloana Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, care îl cercetează pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupție, o infractiune pentru conflict de interese și o alta infracțiune de purtare abuzivă. Este cercetat în prezent sub control judiciar.
