decembrie 5, 2025

Managerul şi directorul medical de la Centrul “Acasă” sunt judecaţi pentru un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei

imagine-articol0_46845

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus luni trimiterea în judecată a lui Băbţan Leontin – fost manager al Centrului de recuperare, tratament şi îngrijire a “Acasă” – şi a Ioanei Viorica Rotaru, directorul medical al respectivei instituţii.
Prin rechizitorilu procurorilor, care conţine n mai puţin de 676 de pagini, incluse în 41 de volume, în sarcina lui Băbţan Leontin s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată. Rotaru Ioana este acuzată de complicitate la înşelăciune în formă continuată şi de fals intelectual în formă continuată.

Cum a fost păgubită Casa de Sănătate
La începutul lunii februarie, în baza mandatelor remise de către Judecătoria Zalău, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au percheziţionat sediul Centrului de recuperare “Acasă”, dar şi locuinţa lui Băbţan Leontin şi a Ioanei Rotaru. Din actele de urmărire penală, administrate în cauză, în dosarul 1/P 2015, rezultă că cei doi inculpaţi, Băbţan Leontin şi Rotaru Ioana, în perioada 2008 – februarie 2015 au indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj, prin întocmirea unui număr de 63 de rapoarte de decont ce conţineau date false, inserate într-un număr de 627 de foi de observaţie, rapoarte de decont ce atestau prestarea unor servicii medicale care în realitate nu au fost efectuate. Acţiunea celor doi n-a rămas fără urmări. Şi ce urmări păguboase pentru Casa de Asigurări de Sănătate. S-a creat un prjudiciu de 1.627.776 de lei. Casa de Asigurări de Sănătate Salaj s-a constituit în parte civilă în aceată cauză penală, stop_coloana cu suma menţionată mai sus, la care se adaugă dobânzile şi penalizări.

Demiterea a venit repede din Ţara lalelelor
Centrul de Recuperare, Tratament şi îngrijire “Acasă” din Zalău este în subordinea Fundaţiei “Acasă” din Olanda. După o primă etapă a cercetărilor penale, managerul şi directorul medical de la Centrul Acasă au fost destituiţi pe data de 16 martie. Destituirea a venit tocmai din Ţara Lalelelor. Conducerea unităţii a fost preluată de medicul Georgeta Fiţ, ea devenind manager interimar. Georgeta Fiţ îşi desfăşura activitatea în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.

Forţe anticorupţie, nu glumă
Cum cazul prezentat mai sus s-a desfăşurat pe o perioadă de şapte ani, descoperirea şi instrumentarea lui au necesitat forţe de specialitate. Procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj şi încă a 16 servicii judeţene anticorupţie. Au fost implicaţi ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sălaj, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sălaj.