Satul sălăjean ține cu dinții de existență

Nu știu câți viețuitori își perpeleau existența în epoca bronzului pe dealurile Muncelului; și nici arheologii nu știu, dar în anul de grație 2015 aflăm că numărul celor ce se numesc munceleni și stau la vatra lor oscilează între 150 și 200 de suflete. Vobesc de epoca bronzului nu ca să fac doar literatură, ci pentru că specialiștii au descoperit în vatra satului urme ale unei așezări din acele vremuri îndepărtate. Deci, cu vreo patru mii de ani în urmă printre dealurile Mucelului existau oameni care hăituiau vânatul. Cu siguranță, agricultură nu făceau, pentru că pământul este atât de nefavorabil acestei îndeletniciri, încât nici comuniștii nu s-au încumetat să-l colectivizeze.

Zonă defavorizată – locul în care trăiești pe linia subzistenței

Satul Muncel, din comuna Cristolț, este atestat documentar din anul 1557. Așezat acolo, în bazinele hidrografice ale Cristolțelului și ale Brîglezului, străjuit de dealuri care tânjesc de la facerea lumii să devină munți, satul pare cufundat într-o imensă căldare. Din cauza reliefului, a solului sărăcăcios și a puterii economico-financiare precare, Muncelul, ca de altfel întreaga comună Cristolț, este declarat zonă defavorizată. Ce-i drept, această poziționare îi ajută pe săteni atât cât să nu treacă sub linia subzistenței. Porumbul, cartoful și fânețele sunt culturile care pot fi văzute pe sute de parcele fărâmițate. Grâu mai rar.

Șase copii și o învățătoare

Ca să ajungă la drumul mare, adică la drumul județean 108 C, care face legătura spre Dej și spre Jibou, localnicii o taie drept către Brîglez, nu mai trec prin centrul de comună, pe drumul comunal 48. Primarul Ioan Cheșeli s-a îndurat și le-a asfaltat 1,5 kilometri de drum anul trecut, iar anul acesta tot pe-atâția cu bani din bugetul local. Ba le-a renovat și școala primară. A reabilitat-o, a amenajat grupuri sociale și a adus apa până-n curtea școlii. Așa că cei șase copii din clasele I-IV nu vor mai răbda de sete și s-or putea limpezi pe mâini și pe față. Învățătoarea Delia Pășcuță este localnică și-i pare nespus de rău că de la anu@ școala nu va mai funcționa, din cauză că sunt prea puțini elevi.

Se vor întoarce pensionarii de la oraș

De fapt, și Căminul cultural din Muncel a fost reabilitat. Bineînțeles, nu pentru activități culturale, cum spune titulatura, ci pentru toate adunările populare care sunt și vor fi în comunitate, pentru toate întâlnirile dintre săteni, fie ele la nuntă, la pomană, la botez. Tineri nu sunt mulți în sat, îi poți număra pe degetele de la o singură mână. Și când spun tineri, mă refer la cei până-n 30 de ani. Au plecat la oraș și în străinătățuri. Nu știu de ce, dar primarul Cheșeli are convingerea că stop_coloana mulți dintre ei se vor întoarce. “Se vor întoarce și pensionarii de la oraș și satul nu se va pustii”, susține cu încredere oarbă primarul.

90 de bani pe litrul de lapte

Vasile Borz s-a însurat în sat. Și e tânăr. Chiar dacă ogorul e zgârcit, Vasile și-a cumpărat tractor și-l răscolește, și-l răscolește până îi smulge roada atât cât să trăiască el cu familia. Are și vaci, are și oi. Punct de colectare a lapteului nu este în sat. Crescătorii de animale au găsit totuși o soluție pentru a nu hrăni porcii cu lapte. Au încheiat un contract cu un procesator din Dej și, în fiecare dimineață, delegatul sătesc Dorin Pășcuță coboară cu căruța încărcată cu bidoane cu lapte în Brîglez, la drumul județean 108 C, unde îl așteaptă autocisterna. Cum tanc de răcire a laptelui n-au cei din Muncel, laptele este neconform și-i achiziționat de procesator cu doar 90 de bani litrul. Dar, decât deloc…

La mijloc de codru des

În mijlocul pădurii Vida locuiesc patru familii. Sunt familii relativ tinere, care țin la locul unde s-au născut și nu vor să coboare în sat. Dîngă Marinel și familia sa țin pe lângă casă două vaci, trei porci și mai multe orătănii. Chiar dacă vulpea le dă târcoale, tot mai rămân, zice cu un haz amar Marinel. Nici familia Siminei Cormoș n-a ținut niciodată să se mute în sat. Îi place acolo, pe Vida. Are casă frumoasă, gospodărie frumoasă, copii frumoși. Și mai are și un ABC, unde aduce de-ale gurii pentru vecinii de pe Vida. Asta înseamnă ulei, zahăr, orez pentru sarmale, dulciuri pentru copii, că restul bucatelor și le produce în gospodărie. Doi kilometri și jumătate sunt între Vida și centrul satului. Pentru cele patru familii, primarul Cheșelii a purces la balastrarea și cilindrarea căii de acces, încât se poate urca și cu mașina până la Vida.

Mântuire din trei în trei săptămâni

Biserica Sfinții Apostoli Mihail și Gavril a fost construită pe la mijlocul secolului XVII. Câte suflete s-or fi mântuit aici nu se știe. Cert este că la ora actuală preotul Alin Aurel Butaș din Brîglez vine tot a treia duminică la Muncel pentru a le împărtăși celor peste 90 de enoriași cuvântul lui Dumnezeu. Mai vine o dată sau de două ori pe lună, uneori mai des, pentru a-i conduce spre locuri cu verdeață și fără suspine pe cei ce pleacă din această lume. Bucuria nunților este aproape inexistentă în sat, ca și cea a botezurilor. Doar pomeni și parastase.