decembrie 5, 2025

Miodrag Belodedici campion la autografe

imagine-articol3_46639

La finalul meciului care a deschis Cupa Viitorul, singurul român care a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici a fost cel mai solicitat fotbalist la autografe și poze. Câțiva zeci de copii, viitori fotbaliști în Liga 1 au ținut morțis să pună mână pe un autograf sau să se fotografieze cu fostul libero al Stelei și al echipei naționale de fotbal a României.

„Eu am venit prima dată aici la Hereclean în 2006 pe când era un câmp și un teren prost. Atunci Daniel Sa-bou mi-a spus că aici se va construi un teren cu vestiare și nocturnă. Este al patrulea an când vin și mă bucur că se păstrează tradiția și că cei de aici sunt interesați să organizeze un astfel de turneu cu foarte multe echipe. Este ceva extraordinar pentru acești copii care jaocă fotbal. Eu m-am simțit foarte bine de fiecare dată când am jucat în acest meci de deschidere. Aceste turnee sunt foarte bine venite pentru copii pentru că țara noastră are nevoie de asemenea competiții pentru a putea da fotbalului românesc fotbaliști valoroși. Mă bucur foarte mult că au venit mulți tineri să ne vadă și să ne ceară autografe și poze. Câteodată mă surpinde acest lucru pentru că cei mici nu m-au văzut jucând sau nu sunt idolul lor. Poate părinții lor da. Ar fi foarte frumos ca și alți fotbaliști să se plimbe prin țară, să evolueze în astfel de meciuri și să stea de vorbă cu acești copii minunați. Eu mai țin steagul sus și răspund afirmativ la asemenea evenimente”, ne-a declarat fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, Miodrag Belodedici.