Pelerinii sălăjeni pe drumul jertfei spre mănăstiri
31 de credincioși din Bobota și 15 din Derșida au pornit ieri dimineață în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula, unde an de an se adună credincioși din toate colțurile țării pentru a se ruga Fecioarei Maria, dar și pentru a atinge Icoana Maicii Domnului, despre care se spune că face minuni. Tradiția de a parcurge pe jos traseul din Bobota până la Mănăstirea Nicula este foarte veche, această practică religioasă datând de mai bine de o sută de ani. Pelerinii parcurg în fiecare an pe jos cei 300 de kilometri dus-întors. La acest drum greu al jertfei s-au angajat ieri cei 46 de pelerini sălăjeni, după ce au primit binecuvântarea preotului paroh Vasile Ardelean.
Andreea Muste, studentă la Cluj-Napoca, este printre credincioșii care s-au încumetat și anul acesta să parcurgă drumul spre Nicula. S-a obișnuit deja. Este al patrulea an în care merge în pelerinaj la mănăstire. “Când am mers pentru prima dată mi-a fost mai greu, pentru că nu eram obișnuită să merg pe jos atât de mult. Mă dureau picioarele foarte tare, dar am trecut peste durere. Dacă mergi cu un gând bun și îți spui că o să poți, atunci parcă mergi mai ușor și Dumnezeu îți dă credință și putere să mergi mai departe. Eu în fiecare an mi-am pus un gând bun în minte și tot timpul am reușit. Te rogi și pe drum, iar Dumnezeu te ajută.”
Husti Adrian ni se destăinuie și el. “Eu merg de 20 de ani în pelerinaj. Aveam 18 ani când am mers pentru prima dată. Nu știam ce mă așteaptă; m-am mai interesat de la alții, dar nu se compară poveștile cu ceea ce trăiești în timpul pelerinajului. Este greu și frumos în același timp. Pe tot parcursul drumului cântăm și ne rugăm Maicii Domnului să ne dea sănătate și putere. Chiar dacă nu suntem atât de mulți ca pe vremuri, mă bucur că această tradiție din Bobota, la care eu țin foarte mult, nu s-a pierdut. După ce ajungem acolo, ne spovedim, înconjurăm bisericuța de lemn în coate și genunchi și ne punem o dorință. Dorința nu trebuie spusă nimănui.”
Preotul din Bobota, Vasile Ardelean, este foarte mândru de pelerinii pe care îi călăuzește, mai ales că anul acesta 70 la sută dintre participanții la pelerinaj sunt tineri. “Ei prin asta arată jertfă față de Maica Sfântă. Este cinstea pe care i-o aduc prin pelerinajul pe care-l fac la Mănăstirea Nicula, acolo unde se prăznuiește cu atâta dragoste această frumoasă sărbătoare. Au cu ei o căruță care le duce alimentele și hainele de schimb. Pe căldura asta este o mare jertfă. Azi (n.r. – ieri) dimineață la șase și jumătate am intrat în biserică și, alături de pelerini, am rostit rugăciuni pentru călătorie. Am înconjurat biserica de trei ori și, sub binecuvântarea mea, au pornit atât credincioșii, cât și căruța care-i însoțește până acolo și înapoi”, ne-a spus preotul.
În fiecare seară la Paraclis bobotanii se roagă pentru pelerinii plecați la Mănăstirea Nicula. Plecarea în pelerinaj este reprezentarea cultului pentru Fecioara Maria, foarte dezvoltat la credincioșii din Bobota. Merg la Nicula pentru iertarea păcatelor, dar și pentru îndeplinirea anumitor dorințe.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, Gabriel Gârdan, ne spune că pelerinajul spre mănăstire este încetățenit în practica comunităților sălăjene de foarte multă vreme. Apogeul acestor pelerinaje era în anii 1980, în condițiile în care manifestările religioase erau mult restricționate. stop_coloana Pelerinajul este un curs duhovnicesc, o călătorie în vederea întâlnirii cu divinitatea. Ocupă un loc foarte important în viața noastră. Pelerinajul presupune o jertfă, presupune foarte mult efort, acesta aduce foarte multă liniște, oferă prilejul pelerinului să interiorizeze mai mult valorile credinței, să le trăiască mai intens. În Transilvania, pelerinajele din postul Adormirii Maicii Domnului au luat amploare și în circumstanțe istorice foarte precise. Maica Domnului era cinstită și recunoscută de toate confesiunile din Transilvania, iar pe atunci biserica ortodoxă nu era recunoscută. Cu toate acestea, ortodocșilor le era permis să se manifeste la sărbătorile legate de Maica Domnului, deoarece aceasta era recunoscută și de către romano-catolici, de către protestanți, dar și de alte confesiuni, potrivit preotului Gabriel Gârdan.
Pelerinii din Iaz, Valcău și Lazuri merg și ei la Nicula
Al doilea grup de pelerini care merg la Mănăstirea Nicula este format din credincioșii din Iaz, Valcău și Lazuri. Aceștia ajung pe la Buciumi, coboară pe Valea Agrijului până la Românași; de acolo o iau spre Hida, Dragu și trec în județul Cluj. Pelerinaje se organizează și spre Mănăstirea Bic din |imleu Silvaniei. Aici vor merge credincioșii din Recea Mică și Recea Mare. Un alt grup de pelerini din Gâlgău pe Someș vor merge la Mănăstirea Rohia din Maramureș. Gabriel Gârdan ne informează că sunt și pelerini care merg la Mănăstirea Strâmba, din comuna Hida.
Pelerinajul în anii 1960
Maria Mitrașca, o localnică de 76 de ani din Bobota, spune că și ea obișnuia să meargă în tinerețe în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, dar pe atunci nu erau condiții așa de bune. “Meream dăsculță, că nu erau șclapi pă atunci. Mai făceau femeile ceva opinci, din haine groasă, le cose cu mâna ca papucu, da nici cu ale nu putei merge mult, că se rupeu tare repede și pă atunci drumu nu era asfaltat cum îi amu. Atunci era plin de pietre și pământ numa. De multe ori ni se făceau răni la picioare, ne tăiem sau ne intrau așchii, pentru că meream și pă câmpuri tare mult. Când am mărs io eram tare mulț, tăt câte o sută de oameni eram. Ajunjem la Pustuța, acolo am gustărit și ne-am culcat pe unde am putut, în șuri, pe paie pe fân, pe unde putem, că tare mulț eram. Cei drept că nu era așe cald ca și amu. Ne luam apă după sate și avem pe drum, în straiță ne punem mâncare, pepeni, porodici și pită și ne mai punem și pături cu care ne învălem. D-altă oară ne prinde ploie pe drum și eram ude pe când ajunjem sara. Tăte aste le duce o căruță de asta lungă și acolo încăpeu tăte bagajele. Pe tăt drum ne tăt rugam, ne rugam pă rozar, din cărți ne tăt rugam, până sara ne tăt rugam.”
