Romania a terminat Liga Europeană de volei pe ultima poziție
Voleibaliștii “tricolori” antrenați de Danuț Pascu au pierdut ambele jocuri cu reprezentativa Croației, din ultima etapă a Ligii Europene și au încheiat competiția pe ultima poziției în clasament.
Ultima etapă din faza grupelor a Ligii Europene la volei masculin s-a disputat la finele săptămânii trecute. Fără a avea vreo șansă la calificare în final four-ul competiției, echipa națională a României s-a deplasat la Zagreb, pentru cele două jocuri cu Croația. Înaintea celor două jocuri, tricolorii au declarat că merg în Croația să facă două jocuri bune, iar acest obiectiv a fost “îndeplinit” doar pe jumătate. Chiar dacă au pierdut ambele partide, Laurențiu Lică și compania au evoluat bine în primul meci, reușind să revină de la 0-2 la seturi și să ducă meciul în setul decisiv, în timp ce în meciul doi aproape că au cedat partidă fără luptă.
Cu un moral la pământ după ultimele jocuri, românii au început foarte prost prima partidă din Croția, pierzând primele două seturi cu 25-18 și 25-20. Danuț Pascu a avut forța necesară să-și readucă elevii în joc, iar următoarele două seturi au fost adjudecate de Marian Bala și compania cu 25-20 setul trei și cu 25-21 setul patru. Setul decisiv a fost unul foarte echilibrat și disputat, iar în final croații care au avut aportul publicului s-au împus în prelungiri, cu 19-17, câștigând jocul cu 3-2 la seturi.
stop_coloana Meciul doi aproape că nu a avut istorie. Doar primul set a fost unul mai echilibrat, gazdele impunându-se la două puncte dife-rență, 25-23. Parțialele doi și trei au fost o joacă pentru voleibaliștii lui Igor Simunic, acte pe care le-au câștigat cu 25-17 setul doi și cu 25-14 setul trei.
La finalul celui de-al doile meci Danuț Pascu a rămas fără cuvinte. “Este foarte greu de spus ceva după un asemenea meci. Am jucat prost mai ales la fileu și sunt foarte dezmăgit” a declarat selecționerul pentru site-ul cev.lu
Astfel naționala de volei a României încheie ediția din acest an a Ligii Europene de volei așa cum a și început-o, două înfrângeri. Mai mult, cu doar șapte puncte, tricolorii termină Grupa B pe ultima poziție, făcând practic schimb de locuri cu Croația, formație care era pe ultima poziție, înâintea duelurilor cu România. Pe prima poziției în clasament se află Slovenia cu 29 de puncte, în timp ce Grecia cu 20 de puncte ocupă locul secund. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Turcia, cu 13 puncte, iar Belarus, grupare care a pierdut ambele jocuri cu România se află pe locul patru.
