Speranțe pentru acționarii de la Cuprom
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a desemnat trei avocați din cadrul Baroului Sălaj (Cubleșan Roxana, Demjen Attila și Flonta Codruța) pentru a-i reprezenta pe cei 7.107 de acționari ai SC Elcond SA Zalău – societate preluată ulterior de SC Cuprom SA București – să-și recupereze valoarea acelor acțiuni. Foștii acționari care dintr-un motiv sau altul refuză să fie reprezentați de avocații de mai sus, desemnați din oficiu, au obligațiaa de a înștiința Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în termen de trei zile de la publicarea anunțului.
De la privatizarea Elcond de către Fondul Proprietății de Stat, fiecare dintre proprietarii lui au bătut câte un cui în sicriul fabricii. Elcond a trecut de la un proprietar la altul, dar baiul mare a început când o firmă cu sediul în Cipru a ales o firmă din București, Nordexon Manufacturing SRL, pentru a-i administra afacerile din România, adică fabrica din Zalău și Phoenix din Baia Mare. Printre acționarii firmei din București se număra și cunoscutul om de afaceri Horea Șchiopu Simu, fost director de bancă, milionar în euro, actualmente arestat și cu sechestru pe avere, care ar fi coordonat – spun acționarii – dispariția Elcondului și prăbușirea industriei de cupru de la Zalău. stop_coloana
Firma din București condusă de Simu a înființat o nouă firmă numită SC Cuprom SA, cu sediul în capitală. După cum se arată în plângerea penală adresată de acționari Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin inginerii economice, Elcondul a ajuns să fie dator vândut noului Cuprom. Așa se face că în 2004 toate activele Elcondului, inclusiv acțiunile celor 7.107 de persoane, au fost transferate Cupromului în contul acelei datorii, despre care acționarii spun că nu a existat niciodată. Foștii angajați ai fabricii au încercat ani la rând prin instanțe să-i facă să plătească pe cei ce au îngropat Cupromul. Prin anul 2012 lucrurile păreau să se îndrepte, după ce Tribunalul Sălaj au decis să trimită cauza către DNA Cluj. Nu s-a întâmplat însă nimic, procurorii decizând să nu înceapă urmărirea penală. Acum, când Horea Șchiopu Simu este arestat și cu sechestru pe avere. Lucrurile s-ar putea să ia o altă întorsătură.
