22 de locatari din Porolissum nu pot trăi fără garajele lor dragi
S-au vărsat lacrimi în ședința de ieri a Consiliului Local Zalău. Proprietarii de garaje au plâns pentru că nu-i corect să le moară capra și a vecinului să trăiască
Șase dintre proprietarii celor 22 de garaje din cartierul Porolissum pentru care Consiliul Local Zalău a aprobat demolarea în vederea efectuării unor lucrări de modernizare a zonei și crearea de locuri de parcare s-au prezentat ieri în ședința de Consiliu Local pentru a cere amânarea demolării acestora. Au spus că se simt discriminați, pe deoparte față de vecinii ale căror garaje nu se demolează, iar pe de altă parte față de locatarii din Păcii, care, la fel, după insistențe, au obținut amânarea demolării unui număr 159 de garaje.
“Părerea noastră este că nu s-a mers pe consultare cu locatarii, ca să știm și noi că avem aceleași drepturi ca și vecinii noștri din Păcii, pentru că e vorba despre același proiect de lucrări. Dorim să stabiliți o comisie să vină să discute cu noi concret legat de ce este acolo. Poate proiectul nu e bine gândit. Sunt și alte garaje din zona interioară care nu vor fi dezafectate”, a spus un reprezentant al locatarilor.
“Nu văd de ce vă simțiți discriminați. Acolo unde se prevăd lucrări ne-am propus să facem demolarea garajelor. Nu facem demolări în tot orașul pentru că e un trend, sau că așa au făcut alte orașe. Este un trafic intens în zonă, drumul este strangulat. S-a făcut un studiu la nivelul orașului din care rezultă că mai bine de jumătate din garaje nu sunt utilizate pentru mașini, ci pentru alte scopuri. Unde s-au făcut deja lucrări similare s-au creat mai multe locuri de parcare, s-a realizat iluminatul public, zone verzi etc. Legat de garajele din Păcii, lucrările nu s-au oprit. A fost doar o amânare”, a argumentat primarul Radu Căpîlnașiu.
Doar că proprietarii nu au renunțat cu una cu două, implorându-l pe primar, unii cu lacrimi în ochi, și au cerut păsuire un an.
Dacă moare și capra vecinului, locatarii sunt de acord cu demolarea
Consilierul local Adrian Margin stop_coloana a vrut să-i pună în încurcătură și să afle adevărul despre opoziția lor la lucrările de modernizare și i-a întrebat dacă în cazul în care s-ar demola și celelalte garaje nu s-ar mai simți discriminați? Răspunsul a fost “DA” la unison. Prin urmare, nu atât nevoia de a utiliza garajele, cât gândul la capra încă vie a vecinului i-a adus pe proprietari la Consiliul Local.
Locatarii și consilierii PSD cred că orașul poate fi frumos cu tot cu garaje
Consilierul Margin le-a răspus protestatarilor că lucrările din cartierul Porolissum reprezintă o cheltuială pentru bugetul local, care se poate face fără probleme pentru modernizarea altor zone din municipiu.
“Sunt lucrări care îmbunătățesc confortul local, dar dau și un aspect mai plăcut orașului, pentru dumneavoastră și restul cetățenilor orașului. Haideți, dacă dispunem de niște sume pentru a putea amenaja pe rând orașul să nu le blocăm. Dacă la astfel de presiuni doriți să renunțăm la cartierul dumneavoastră, să amenajăm alt cartier; se poate face acest lucru”, le-a spus Margin.
Dar locatarii nu s-au sensibilizat. Ba mai mult i-au spus acestuia că vorbește “în necunoștință de cauză” și că managerul public Radu Nistorescu le-ar fi spus că este o investiție din fonduri europene, fapt contrazis de primarul Radu Căpîlnașiu.
Consilierii social-democrați Teodor Bălăjel și Daniela Coța au spus că proiectul poate fi modificat și că ar trebui să se organizeze o comisie pentru a se reanaliza situația.
