Vin americanii să toarne asfalt
Nu există o scuză că în 25 de ani nu am reuşit să facem mare lucru în infrastructură. Câte o frântură de autostradă, cârpeli de drumuri naţionale, pietruiri de drumuri comunale. De neimaginat în condiţiile în care numărul de maşini a crescut, căruţele au rămas aceleaşi, biciclistul îşi face veacul pe carosabil, iar ciurda defilează agale acolo pe unde ar trebui să circule numai cei care trăiesc în viteza secolului XXI. Adevărul este că nu avem forţa economică şi financiară pentru a face din infrastructura rutieră una competitivă. Am aflat din mass-media că americanii ne oferă 12 miliarde de euro penru infrastructura românească. Şi nu sunt basme. Le trebuie americanilor şi harnaşamentelor lor de război autostrăzi, staţii de alimentare cu combustibil, parcări. Şi dacă ei au nevoie, se face. Am două speranţe în legătură cu aceşti bani; să nu fie deturnaţi în stil caracteristic românesc. Spun asta pentru că, vedeţi dumneavoastră, căşunenii stop_coloana şi cocoşii nu mor niciodată, guvernele de până acum s-au dovedit mai puţin exigente în a realiza ceea ce realmente are nevoie România, iar cei de afară se mulţumesc să ne tragă de urechi şi să ne treacă mereu la rubrica “neserioşi”. Speranţa a doua ar fi ca banii să nu fie irosiţi (cam tot un drac cu prima speranţă). Pentru că dacă cimentul ajunge la pavajul curţilor de la ţară, semnele de orientare rutieră ajung jaloane de marcat grajdul, iar fierul pentru structuri ajunge în teşchelele bulibaşilor, se cheamă că nu ne-am depăşit condiţia.
