decembrie 5, 2025

Samsarii – un rău necesar

imagine-articol0_46137

 S-a încetățenit în mintea consumatorului român ideea că intermediarul din piețe, așa-zisul samsar, este cel care îl jupoaie pe cumpărător, cel care umflă prețurile, cel care ne bagă mâna în buzunar. Ce ne facem, însă, că există legi economice care spun că unul produce, iar ca să ajungă produsul la piață trebuie să existe și un intermediar. De pe vremea lui Ceaușescu a rămas formula ca țăranul trebuie să fie în piață să-și vândă el produsele. Acum este altă poveste, lucrurile s-au schimbat și se spune că intermediarul este un rău necesar. Niciodată nu vom putea elimina intermediarul dintr-o piață liberă. Agricultorul adevărat nu are timpul necesar pentru a sta în piață să-și vândă produsul, mai ales că acesta are produse agricole sezoniere. Țăranul nu are diversificarea pe care o are samsarul în piață. El are marfa pe timp și pe zone. El nu își permite să țină o masă tot timpul, să o plătească, și atunci apelează la comercianți. Apoi, există agricultori care nu mai au posibiitatea să vândă în spațiul special amenajat din piețe pentru producători stop_coloana deoarece și-au înființat în urmă cu doi-trei ani, un PFA pentru a obține fonduri europene, dar ei sunt în continuare țărani, producători români. Dar nu mai au acces la acele mese destinate producătorilor în piețe, pentru că acum sunt PFA. Nu mai pot vinde în acel spațiu de 40 la sută rezervat țăranilor în piețe, pentru că a luat fonduri europene, pentru un solar, pentru o seră… Așa că acum apelează la comercianți pentru a vinde ce produce. Dacă stăm bine și ne gândim, și marile supermarket-uri sunt tot niște samsari. Iau marfa de la producător, îi pun adaos comercial și o vând consumatorului cu un alt preț. Mai mare, bineînțeles. Și atunci, de ce nu ne-am consola cu ideea că samsarii sunt un rău necesar?