Orașul Zalău era un oraș dezvoltat și cu un aspect plăcut în perioada interbelică. Prin hotărârea Consiliului Local Zalău din din 23 ma 1927 se decide achiziționarea imobilelor morii cu cilindru. Scopul achiziției era de a construi o Uzină Electrică nouă, care să corespundă noilor cerințe ale orașului, a cărui populație crescuse după 1918. La 10 zile diferență, pe 3 iunie 1927, în sala festivă a Primăriei are loc o nouă ședință cu reprezentanții administrației publice. Se subliniază în cadrul ședinței că imobilul morii “cu vapori”, scos la vânzare prin licitație publică, corespundea instalării unei uzine moderne. Clădirea aflată în strada Eroilor era veche și depășită. La imobilul pe care Primăria Zalău dorea să-l achiziționeze se mai găseau materiale de construcții nefolosite, dar și o mașină completă cu aburi, sistem Hartmann, un cazan de încălzit țevile, o pompă cu aburi sistem Worthington. Se hotărăște defalcarea sumei de 606.000 de lei pentru a le achiziționa.
În 1929, bugetul orașului era încă unul echilibrat. Abia din 1930, la fel ca pe tot mapamondul, începe să se resimtă criza financiară. Zălăuanii plăteau și atunci o mulțime de biruri către Primărie. Impozitul era de 3 la sută pe venituri din profesiuni și ocupații, se plăteau taxe pentru tăierea vitelor destinate consumului, se mai plăteau și taxe pentru localuri, teascuri, cazane pentru fabricarea rachiului, pentru controlul vânzătorilor ambulanți. stop_coloana Mai erau taxe pentru acte de adopție și divorț, taxe pentru trăsuri și căruțe, dar și pentru automobile, cai de lux, de ham sau de călărie. Mai erau taxe pentru târguri, oboare, bâlciuri. Venituri mai erau obținute de la Uzina Electrică, Cinematograf, islazul comunal.
Primăria orașului avea drept cheltuieli în 1929 administrația comunală, organizarea de serbări naționale, efectuarea îmbrăcămintelor pentru pompieri, reparații la Cazarma Militară, construcții și diferite reparații la clădirile ce aparțineau de Primărie, poliția comunitară (10 agenți de poliției erau subordonați administrației publice) etc.
După anul 1929, și în Zalău se vor face resimțite efectele crizei economice mondiale, după care va avea de suferit și din cauza celui de-al doilea război mondial, a Dictatului de la Viena, ocupației rusești și cei 50 de ani de regim totalitar comunist, conform istoricului Marin Pop, de la Muzeul Județean.