decembrie 5, 2025

Primarul Zalăului a plecat la București pentru a grăbi construirea șoselei de centură

imagine-articol0_46094

Ultimele evenimente din trafic ne demonstrează că șoseaua de centură a Zalăului nu-i fantezie, ci absolut necesară, a declarat ieri primarul municipiului Radu Căpîlnașiu, referindu-se cel mai probabil la accidentul groaznic provocat de un TIR în Brădet la sfârșitul lunii trecute.
 Căpîlnașiu a mai precizat că Primăria Zalău a revenit cu o nouă adresă la Ministerul Apărării Naționale, privind mutarea poligonului de tragere din Zalău la Crasna, pentru a face loc construcției șoselei ocolitoare. “Șoseaua de centură nu trece prin poligon, ci prin spatele poligonului, însă la distanță suficient de mică pentru a fi un pericol real pentru mijloacele de transport care trec prin zonă”, a spus prim-edilul. stop_coloana Căpâlnașiu a plecat azi la București, la Ministerul Apărării Naționale pentru “a forța nota” în privința mutării poligonului. Problema este că trebuie efectuate exproprieri pe care MApN nu le poate face. Aceste exproprieri se fac doar cu aprobarea Guvernului. Și cum Guvernul actual e de altă culoare politică decât primarul Căpîlnașiu, s-ar putea să nu se grăbească. Dar să nu cobim.