decembrie 5, 2025

Eleva Denisa Matei de la CNS se instruiește la Parlamentul European

imagine-articol0_46056

Denisa Ligia Matei, elevă la Colegiul Național „Silvania” din Zalău, dar și președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Sălaj, a fost selectată printre cei 30 de tineri „Promotori pentru democrație europeană” din țară care vor promova în comunitățile de care aparțin valorile Uniunii Europene. 

Denisa va participa la sesiuni de formare la București, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European din România. Cei 30 de elevi selectați vor vizita apoi Parlamentul European, sediul de la Bruxelles, în perioada 19 – 20 octombrie 2015, pentru aprofundarea cunoștințelor, după care vor organiza sesiuni locale de comunicări despre ce și cât poate face Comitatea Europeană pentru fiecare dintre noi.
„Am încercat să nu ratez nici măcar o oportunitate de a mă implica în programe naționale în urma cărora aș putea dobândi o serie de cunoștințe sau să descopăr metode pe care le-aș putea implementa ulterior în județul meu. Pe de o parte, mi-a făcut plăcere să fiu singura participantă selectată  din stop_coloana regiunea Nord-Vest de dezvoltare a țării, conștientizând cât de multe beneficii poate aduce o astfel de participare județului meu, dar pe de altă parte am observat gradul redus de implicare al tinerilor din această zonă a țării. Tocmai pentru a încerca să-i stimulăm în implicarea civică și, de ce nu, să le prezentăm oportunitățile pe care le au ei prin intermediul Uniunii Europene, personal am început o colaborare cu Group of the European Youth for Change – GEYC, organizație românească înființată în 2010”, spune Denisa Matei.