Omul de afaceri va intra în funcție mediat după sedința Consiliului de Administrație
Recent, Consiliul Județean Sălaj a luat decizia de a se retrage din calitatea de membru acționar de la Handbal Club Zalău, ca urmare a modificărilor legislative din România. Mutarea următoare, firească de altfel, a fost și demisia lui Tiberiu Marc (președintele Consiliului Județean Sălaj) din funcție de președinte al clubului.Pentru că timpul este prețios, iar conducerea administrativă a clubului va trebui să fie restructurată, persoanele de decizie s-au pus la masă și au stabilit un nou președinte. Acesta este Radu Istrate (n. 18 iunie 1972), un om de afaceri din Zalău, care a făcut parte din acționariatul clubului și în ultimul sezon competițional și care a rămas acționar și după ce autoritățile județene s-au retras.În paranteze, HC Zalău are în acest moment patru acționari respectiv Radu Istrate (administrator SC Total AS), Adrian Sturz (SC Ady Com SRL), Mirel Chiș (SC Inserco SRL) stop_coloana și Vasile Coța (SC Damco SRL), toți având un număr egal de acțiuni. Interesant de spus că Radu Istrate este acționar cu o altă firmă (SC Primavera SRL) și la CS Volei Municipal, adică în față avem o persoană trup și suflet, total deschis către fenomenul sportiv!În ce îl privește pe noul președinte, omul de afaceri în vârstă de 43 de ani va intra în funcție, imediat după ședința Consiliului de Administrație, ce va avea loc în zilele următoare. Tot atunci, vor fi stabiliți oficial și vicepreședintele și membrii AGA, în timp ce fostul președinte – Tiberiu Marc – va fi numit președinte de onoare.