După lucrările de reabilitare de 90.000 de lei făcute în iarnă pe DJ 191 C se fac acum reparații de 126.000 de lei
Anul trecut, mai exact în luna noiembrie, consilierii județeni au aprobat un acord de asociere între județul Sălaj și comuna Crasna în vederea finalizării de către Consiliul Județean a unor lucrări de repararații la drumul județean DJ 191 C. Lucrările pentru care s-a alocat suma de 90.000 de lei au început odată cu ninsorile și cu înghețul. Rezultatele s-au văzut în primăvară, când gropile au început să apară, iar crăpăturile în asfalt sunt cu nemiluita. În ședința de marți a Consiliului Județean a fost aprobat un nou acord de asociere între comuna Crasna și Consiliul Județean, și de data aceasta pentru lucrări de reparații la drumul județean DJ 191 C, în valoare de 126.700 de lei, din care Consiliul Județean asigură 116.000 de lei, iar Primăria Crasna diferența de 10.700 de lei. Consiliul Județean justifică această nouă alocare prin faptul că “în urma precipitațiilor abundente căzute în ultima perioadă, șanțurile și podețele s-au colmatat, fapt ce a dus la degradarea părții carosabile”. Însă nu toți consilierii sunt de acord cu această explicație. Livia Chende a susținut că ar fi vorba de calitatea proastă a lucrărilor, executate pe timp nepotrivit. “V-aș sugera ca măcar de acum încolo oamenii pe care îi desemnați să facă parte din comisiile de recepție să fie mai atenți”, a spus Livia Chende.
Nu contestă nimeni faptul că apele n-ar fi afectat starea drumului, dar oamenii din Ratin spun că s-au făcut lucrări foarte proaste, în toiul iernii, și de aceea n-a ținut drumul. Dar lucrarea nu s-a aflat în garanție, așa cum era normal? stop_coloana Sau punem totul pe seama apelor ieșite din matcă. Este vorba despre banii noștri, ai contribuabililor.
N-a ținut cu cârpeala pe drumul 108A
Probleme a avut Consiliul Județean și cu Drumul Județean 108A. În luna octombrie a anului 2013, lucrarea care pornește din Românași și se finalizează în localitatea Benesat, la ieșirea spre Maramureș, a fost inaugurată cu mare fast. N-au trecut nici șase luni și pe anumite porțiuni asfaltul a început să se faianțeze, mai pe românește să se fărâmițeze. Și mai pe românește, să se facă praf. Cum investiția era în garanție, firma Inserco, cea care a executat o parte din lucrare, a început peticitul. Peticit care ține o lună, două și iar se lua treaba cu peticitul de la capăt. Deputatul Iuliu Nosa, cunoscător al construcției de drumuri, motiva defecțiunile (fărâmițarea asfaltului) prin postamentul insuficient de solid pentru mijloace de transport de tonaj mare. Pe segmentrul de drum de la intrarea în Jibou dinspre Creaca s-au făcut zeci de peticiri. N-au fost de durată! Atunci, firma constructoare a luat taurul de coarne, a decopertat asfaltul și a turnat un nou covor asfaltic în zona cu defecțiuni. Asta a fost în primăvară. Până la ora actuală noul covor de asfalt rezistă. Inginerul Ardelean M., cel care a coordonat lucrarea spunea că cel puțin cinci ani această porțiune de drum nu va necesita reparații. Să-l credem!