Un capitol foarte important al învăţăturii creştine este întitulat: “Providenta Divină” sau “Pronia Cerească”. Numirile acestea provin de la cuvântul latin “providenţia” şi de la grecescul “pronia”-şi înseamnă purtarea de grijă permanentă, efectivă, a lui Dumnezeu faţă de fiecare creatură în parte şi de toate în ansamblu. Noi credem că Dumnezeu este Creatorul şi Ziditorul tuturor celor văzute şi nevăzute, dar şi că Dumnezeu nu a părăsit creaţia Sa, ci îi poartă de grijă. E adevărat că, în învălmăşeala vremurilor de azi, a vorbi despre Providenţa sau Pronia Cerească, ar părea de prisos. În mintea unor oameni s-a încuibărit gândul că Dumnezeu a lăsat în părăsire lumea, de aceea conducătorii ei nu se mai înţeleg, de aceea sunt catastrofe în lume, suferinţă, lipsuri, crize de tot felul. Cu toate aceste multe şi mari lipsuri, nu trebuie să fim îndoielnici şi neîncrezători. Dumnezeu nu ne-a părăsit; e mereu treaz şi mereu veghează aupra făpturilor Sale. Mâinile Lui binecuvântate veghează şi acolo unde se petrec nenorociri. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu o vădeşte mai cu seamă viaţa din mijlocul naturii. În evanghelia duminicii a treia după Rusalii (Matei 6,22-33), Mântuitorul ilustrează această învăţătură cu două pilde luate din natură, şi la îndemâna oricui. Oriunde ne-am îndrepta ochii, vedem cum Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale. De aceea Domnul zice ascultătorilor Săi: Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe. Cine atunci le hrăneşte? Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Observaţi: nu spune “Tatăl lor” ci “Tatăl vostru”. Dumnezeu le este lor Ziditor, iar vouă vă este mult mai mult, vă este Tată.Voi sunteţi cu mult mai mult decât acelea. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul arată neasemănata vrednicie a omului faţă de celelalte zidiri. stop_coloana Nu suntem noi mai mult decât păsările cerului? şi dacă suntem, Dumnezeu o să aibă grijă de ele şi să uite de ce are mai scump pe lume: de fiii Săi? “Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesec, nici nu torc. şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat ca unii dintre aceştia!” Domnul foloseşte întâi pilda păsărilor, ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de hrana lor. Acum arată o parte şi mai măruntă a zidirii Sale: florile câmpului, ca să se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de îmbrăcămintea lor. Domnul aseamănă crinii cu regele Solomon, pentru că acesta a fost cel mai bogat şi mai slăvit rege al vremurilor vechi. şi, iată că nici acest rege, atât de bogat, de slăvit şi de înţelept, cu toată strădania lui de a se îmbrăca strălucit, n-a izbutit să se înveşmânteze vreodată mai frumos decât înveşmântata de Dumnezeu- o iarbă a câmpului. Nici un om nu poate face cu grijile sale ce face Dumnezeu cu puterea Lui. Cu toată splendoarea sa, crinul nu-i decât o iarbă de rând, care azi înfloreşte şi mâine e scrum. şi dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu o îmbracă astfel, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Adică, Dumnezeu care îmbracă cu atâta grijă iarba câmpului, cea fără mişcare, fără grai, o să vă uite tocmai pe voi, fiii Săi?

Post Views: 117