Tineretul social-democrat vrea să facă sex
Aripa de tineret a PSD, Tineretul Social Democrat (TSD), susține într-un comunicat preluat de Mediafax că “problema educației sexuale în școli trebuie luată mult mai în serios decât o ia în prezent învățământul românesc”. Tineretul social-democrat se declară în mod expres în dezacord cu promovarea “abstinenței sexuale a tinerilor, ca soluție pentru probleme ca aceea a mamelor minore”, așa cum susține consilierul Ministrului Educatiei, Romeo-Nicu Mosoiu, până de curând lider al Asociației Parinți pentru Ora de Religie.
stop_coloana TSD “dezavuează” asemenea pozitie și afirmă că “un stat laic, contemporan, nu își poate asuma astfel de deziderate”.
În comunicat este citat deputatul Mihai Sturzu, liderul TSD, care spune ca “tentativa de a le interzice tinerilor să facă sex este ineficientă”.
