În documentarul nostru despre sălăjenii care s-au opus regimului comunist – din care am publicat în ultimele două ediții povestea supraviețuitorilor din Văleni – am poposit împreună cu echipa de la TVR 2 la Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu.
Am vizitat casa memorială a lui Iuliu Maniu. Casă memorială e mult prea mult spus. O ruină, un spațiu distrus de nepăsarea autorităților locale. Atât a celor dinainte de 1989, cât și a celor de după revoluție.
Când intri în casa în care a stat Iuliu Maniu, primul lucru îți vine să te crucești. Uși rupte, ferestre distruse, tencuiala căzută, nici nu se poate spune în cuvinte cât de degradată este casa marelui ideolog politic sălăjean și prim ministru al României, Iuliu Maniu.
Două clădiri noi, construite recent, se sprijină de casa memorială. Servesc drept bucătărie și spălătorie centrului de persoane cu handicap din curtea casei memoriale. Dacă responsabilii din regimul comunist foloseau casa memorială drept depozit, iată că nici autoritățile de acum nu pun mai mult preț pe memoria ilustrului om politic sălăjean.
În apropiere, pe un deal, după ce străbați o alee cu mucuri de țigară aruncate pe jos și ambalaje, dai de mormântul simbol al lui Maniu. Până să ajungi la mormântul simbol și la mormintele familiei Maniu străbați o potecă pe care sunt pietre gravate. Pe fiecare piatră, o literă. Textul întreg spune “Iuliu Maniu – martir”.
De mormântul lui Iuliu Maniu se leagă și soarta crudă a lui Ioan Pop, din Bădăcin, care a fost schingiuit și umilit de Securitate pentru că a ales să-l oma-gieze pe consăteanului său de seamă, Iuliu Maniu.
Ne-am oprit la o casa din apropiere de centrul satului Bădăcin în care aflasem că locuiește Ioan Pop. Nu l-am găsit acasă. Era la munca câmpului. Fratele său a mers după el, pe deal, ca să putem sta de vorbă cu cel care a compus versurile imnului lui Iuliu Maniu. Versuri pentru care a avut de suferit. Versuri care i-au adus o bătaie soră cu moartea. Versuri care i-au determinat pe securiști să-l arunce în cușca câinelui și să-l bată până l-au înnegrit. Toate acestea doar pentru că Ioa Pop și-a permis să-l omagieze pe Iuliu Maniu.
Ioan Pop a lucrat ca merceolog la fabrica de țevi din Zalău. A fost urmărit de Securitate până în 1990. A plecat din țară, apoi a reve-nit. E dezamăgit de România, dar nu a regretat nicidoată gestul său de revoltă împotriva absurdității comuniste. Pentru el, Iuliu Maniu e un model de viață. Acum locuiește cu mama sa și cu fratele său. Nu are soție și nici copii.
“Am suferit foarte puțin față de ce au îndurat Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu, modelele mele de viață. În 1986 a fost momentul când am început să îmi dau seama cu adevărat cine a fost Iuliu Maniu. Eram un puștan, eram foarte tânăr. Citisem ceva despre Maniu. Citisem ce puteam, că pe vremea aia se scria greu despre Iuliu Maniu și despre Partidul Național Țărănesc; se scria cu frică și cu voia băieților deștepți. Fiind și bădăcinean, am început să mă simt foarte mândru că sunt român și consătean cu Iuliu Maniu. Pentru mine a fost suficient. A urmat momentul acela din î86, crucial pentru mine, când am adunat 13 tineri. Am chemat mai mulți, dar 13 am ajuns la mormântul lui Maniu. Am mers la sfătul din sat. Ideea a fost să punem o coroană la mormântul lui Maniu. Am cântat acolo imnul pe care l-am compus și i l-am dedicat. Doar prima strofă s-a cântat atunci. Am mers 13, am tras clopotele, cred că acela a fost momentul cel mai dureros pentru băieții deștepți. Am aprins lumânări, pe care le-am așezat în forma I.M., am vorbit despre activitatea politică a lui Maniu și asta a fost tot. Administratorul de la cămin a anunțat Securitatea de la Zalău. Nu știu ce făcusem așa rău. Subiectul Maniu era groaznic pentu ei, nu îi puteai rosti numele, pentru că erai deja în vizorul lor. Avea o putere puternică numele lui Maniu, care a pus piciorul în prag în fața comunismului. PNȚ a avut cei mai mulți martiri. La vârsta aceea nu mă gândeam că o să fie repercursiuni. Simțeam să fac asta, simțeam că e un lucru bun, că e un om care a fost prim ministru și care a făcut lucruri foarte bune și merita să i se pună o co-roană la acel mormânt simbolic. Nu am fost arestat, am fost bătut. Am fost luați toți, duși la Securitate, interogați. Securitatea nu bătea, bătea poliția, la indicațiile lor. Nu atunci am fost bătut, ci la aproximativ un an după. În tot anul acesta eu mi-am continuat activitatea, lucram în Zalău, atunci am compus imnul lui Maniu, care se cânta la fabrica de țevi din Zalău. Pe mulți care îl cântau nici nu îi cunoșteam. Un an de zile m-au lăsat în pace, doar am fost urmărit. Mă așteptam să se întâmple ceva, pentru că eram urmărit. Eu organizam multe activități sătești, sărbătoarea vinului, cireșelor, în care încercam să povestesc despre Maniu. Nu prea se putea vorbi deschis. Momentul în care am fost prins a fost la un spectacol în Șimleu. Cânta Loredana Groza și Ion Caramitru. Am vociferat în sală. Acela a fost momentul așteptat de ei. Pretextul lor. M-a luat poliția, a fost chemată Securitatea din Zalău, am primit apoi o bătaie soră cu moartea. Maniule, banditule, așa îmi ziceau. Ce mai vrei? Care-i imnul ăla al lui Maniu? Și tot așa. M-au ținut la poliție 5 – 6 ore, am fost băgat într-un loc special, cu câinii în cușcă. M-au bătut rău și mi-au zis când mi-au dat drumul să știu și eu că nu mi s-a întâmplat nimic. Eu am zis, așa să fie, cum ziceți voi. Am mers la medicul legist, mi-am făcut certificat de la medicul legist din care a reieșit că aveam nevoie de îngrijire medicală. Însurați-vă, vedeți-vă de treabă, nu vă ocupați de politică, că asta o facem noi, spuneau comuniștii. Am luat și vreo 2.000 de lei amendă. Motivul a fost coroana și lumânările de la casa lui Iuliu Maniu. S-a raportat de acolo. Am observat că nu îi ducea capul, au scris Rembrant în loc de “Remember” pentru Iuliu Maniu (n.r. – din limba engleză “în memoria”). Am zis că tot e bine dacă am pus un tablou Rembrandt la mormânt. Securitatea a avut ordine fixe cu mine. Era dureros pentru ei că toată lumea cânta imnul lui Maniu. Într-o duminică am fost chemați toți 13 la Zalău să vadă ce e cu noi. Am fost lăsat față în față cu câinele, despărțiți de un gard, timp de două ore. Apoi l-au scos și au încercat să-l arunce pe mine. “ntre timp, însă, mă împrietenisem cu câinele. Atunci m-au bătut cu bastonul. Mă luau cu măi poetule. Eu îi întrebam dacă mai pot să dea. Pe polițai, culmea, îl chema Copos, ăla era pus să bată. Îți piere orice chef de a protesta după o bătaie ca aia.
Despre județul Sălaj și zonele apropiate trebuie să subliniem că sunt trei localități nobile, triplul “B” care va rămâne în istorie, Bădăcin, Bocșa și Băsești. Localități despre care se învață prea puțin la școală”, a încheiat cu tristețe în glas Ioan Pop.
Imnul lui Iuliu Maniu
“Îl simt cum mai vine,
Mai vine pe acasă,
Îl văd cum se așează cu satul la masă,
Și-și varsă durerea sădind-o în noi,
Generații ca mine, ca tine, ca voi.
Să cântăm despre Iuliu,
Despre Sfinx să cântăm,
Toată lacrima noastră pentru el s-o vărsăm.
Veșnic înainte,
Generații vin,
Pentru tine Iuliu, Sfinx de Bădăcin,
Și-ți aduc ofrandă și respect sincer,
Țara Românească îngerii din cer.”