Ponta ramane premier, PNL ramane cu speranța
Liberalii n-au reușit sa dea jos guvernul cu moțiunea de cenzura de vineri pe tema votului prin corespondența, subiect sensibil pentru ca votul românilor din strainatate, mai bine zis imposibilitatea acestora de a vota, l-au facut pe Victor Ponta sa piarda alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut.
Guvernul Ponta a ramas în funcție, și nimeni nu se aștepta sa fie altfel, nici chiar PNL, care știa ca nu are de unde aduna minimul de voturi necesar pentru ca guvernul sa cada.
Din totalul de 554 de senatori și deputați, au fost prezenți 417. Au votat doar 214 dintre ei, iar 7 voturi au fost anulate, 194 de voturi au fost „pentru”, iar 13 „contra”. Pentru ca moțiunea sa treaca și guvernul sa cada era nevoie de 278 de voturi.Puterea a aratat practic opoziției „cine este șeful” în Parlament cu ocazia moțiunii, însa liberalii spun ca nu se dau batuți și vor încerca din nou, la toamna, sa dea jos guvernul, printr-o noua moțiune. De fapt, șansa PNL este sa mențina „la vedere”, în prim plan, erorile guvernarii Ponta pâna la alegerile de anul viitor.
„Din punctul de vedere al PNL, dezbaterea moțiunii reprezinta o victorie, pentru ca am aratat în Parlament ce înseamna ipocrizia Ponta. Dezbaterea din Parlament a re-prezentat un semnal de alarma puternic. Votul prin corespondența va deveni realitate, Ponta va pleca în scurt timp, iar PNL va promova aceasta lege care va oferi românilor posibilitatea de a vota oriunde se vor afla. Ponta va pleca. Daca nu azi, va pleca mâine. Finalul carierei sale e clar și aștepat. PNL nu va sta cu mâinile încrucișate. O moțiune de cenzura în toamna, împotriva unui Guvern lipsit de legitimitate, va avea succes”, a declarat pentru Graiul Salajului, de-putatul PNL Lucian Bode, dupa votul moțiunii.
Mitingul anti-Ponta din Zalau
Liberalii au pichetat vineri prefecturile din mai multe județe din țara, cu scopul stop_coloana de a „sensibiliza” reprezentanții guvernului în teritoriu asupra nevoii de schimbare. Libe-ralii au profitat de situația premierului Victor Ponta, urmarit penal de DNA, pentru infracțiuni asimilate corupției subliniind astfel „legitimitatea” moțiunii depuse de ei.
La mitingul de vineri de la Zalau au participat câțiva zeci de liberali. Aceștia s-au adunat, de la ora 11.00, în fața Instituției Prefectului, în frunte cu lideri importanți, precum Radu Capîlnașiu, co-președinte PNL Salaj, și vicepreședinții PNL Salaj Septimiu Țurcaș și Valeriu Crișan. Aceștia au protestat fara prea multa galagie. Aveau în schimb pancarde cu mesaje precum „Ponta Ș-O-VA lua”, „PSD+Corupție=Guvern” sau „Nu vreau sa fiu reprezentat de un premier penal”
„Ponta își prelungește agonia. Criza a fost provocata de Ponta, e amplificata zi de zi de Ponta. Ponta nu a învațat nimic de la premierul moldovean, care pentru mult mai puțin și-a dat azi (vineri – n.r.) demisia. Ponta face comparații sinistre între ce este în Republica Moldova și România. Nimeni nu-și dorește o criza în România, dar nu sta România în Ponta. Oricând, chiar și PSD poate gasi un premier mai bun ca Ponta”, a spus co-președintele PNL Salaj, Lucian Bode, despre situația lui Ponta, primul premier urmarit penal pentru corupție.
