Ultima etapă a Ligii a IV-a la fotbal a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, rundă în care capu de afiș s-a jucat la Jibou, între Rapid din localitate, locul secund în clasament și liderul la zi și campioana din acest sezon, Luceafărul Bălan. Jibouanii au evoluat mai bine în prima repriză, întrând cu avantaj minin la cabine, 1-0, prin reușita lui Florin Moldovan, în minutul 5. Elevii lui Marius Pașca au întors rezultatul în re-priza secundă, prin cele trei goluri încrise de Andrei Teglaș în minutele 47, 49 și 84 și dubla fostului mijlocaș al celor de la FC Zalău, Maior Istvan, în minutele 53 și 85. Scorul final a fost stabilit însă de jibo-uani, Alex Turcu încriind al doilea gol al echipei sale, în minutul 90. Așadar lupta dintre fosta campioană a Sălajului, Rapid Jibou și actuala câștigătoarea a Ligii a IV-a, Luceafărul Bălan, a fost tranșată de aceasta din urmă, cu scorul de 5-2, care încheie acest sezon cu 25 de victorii și o singură înfrângere.
Și campioana de anul trecut, Sportul Șimleu a terminat acest campionat cu o victorie, elevii lui Lupo Casba, impunându-se pe terenul “lanternei roșii”, Gloria Bobota, cu scorul de 5-2. Reușitele fotbaliștilor din Șim-leu au purtat semnăturile lui Lazăr Zoltan (minutele 35 și 42), Călin Inocan (52) și Andrei Chiș (69 și 79), în timp ce pentru Bobota, au înscris Răzvan Gal și Vasile Man în minutele 58, respectiv 89.
Partidele Dumbrava Gâlgău-CS Barcău Nușfalău și AS Chieșd-Benfica Ileanda s-au încheiat cu victoria gazdelor la “masa verde” .
Disputa de la Halmășd dintre formația locălă și Silvania Cehu Silvanie a fost amânată pentru o dată ulterioară. stop_coloana
Una peste alta să mai spunem că în acest sezon, trupa din Bălan, Luceafărul, pregătită de experimentatul Marius Pașca a dominat de la început până la final campionatul, înregistrând 25 de victorii și o înfrângere. De asemenea, Luceafărul Bălan a marcat cele mai multe goluri, 134 și a primit cele mai puține, 27. Ră-mâne de văzut ce va face noua campioană a județului Sălaj la “examenul final”, cel de promovare în Liga a III-a.
Rezultatele ultimei etape
Real Crișeni – Unirea Mirșid 1 – 4
Olimpic Bocșa – CS Crasna 6 – 2
Rapid Jibou – Luceafărul Bălan 2 – 5
Gloria Bobota – Sportul Șimleu 2 – 5
Dumbrava Gîlgău-CS Barcău Nușfalău 3-0 la masa verde
AS Chieșd – Benfica Ileanda 3-0 la masa verde
Flacăra Halmășd-Silvania Cehu Silvaniei s-a amânat.