La Cristolţ nu fumează nimeni
Locuitorii satului Cristolţ n-au încotro, e musai să se abţină de la viciul fumatului. Chiar dacă este centru de comună, sătenii nu găsesc la niciun magazin ţigări de cumpărat. De la un capăt al satului până la celălalt nu vezi nici măcar chiştoc pe stradă. Am fost surprinşi în vizita noastră la Cristolţ să aflăm de la localnici că vicioşii trebuie să meargă 10 kilometri după un pachet de ţigări, dacă vor să pufăie. „Nu sunt ţigări în sat. Dacă ne trebuie ţigară, trebuie să mergem să ne cumpărăm de la Surduc sau să trecem dealul în Văleni. Tocmai am mâncat şi aş vrea să fac rost de o ţigară, dar nu am de unde”, ne spune un sătean.
Comercianţii din Cristolţ ne-au şi explicat de ce nu vor să fie atenţi cu pofta oamenilor pentru „iarba dracului”. Profitul este infim şi nu merită să plătească distribuitorului marfa pe loc, aşa cum pretinde. „Dacă aduc ţigări, fac 7 bani profit la un pachet vândut. Nu merită să vând ţigări în astfel de condiţii, mai ales că trebuie plătite şi pe loc la venirea mărfii”. Discutam ineditul aspect şi cu primarul comunei, Ioan Cheşeli, care dă dreptate comercianţilor. „Dacă nu fac profit, de ce să comercializeze ţigări?”
De altfel, aer curat la Cristolţ, nefumători sunt destui, fumătorii nu fumează, e locul în care se trăieşte sănătos.
