HC Zalău va întâlni azi, de la ora 16.30, formaţia CSM Ploieşti într-un joc contând pentru ocuparea locurilor 7-8. Jocul cu prahovencele va reprezenta ultima partidă în tricoul Zalăului pentru căpitanul Georgiana Ciuciulete, pivotul de 28 de ani fiind la final de contract cu echipa zălăuană şi cel mai probabil va evolua de anul viitor la Craiova.


Handbal Club Zalău – CSM Ploieşti

Azi, ora 16.30, Sala Sporturilor din Zalău


 După ce s-a impus în primul joc, de la Ploieşti, din cadrul fazei a III-a a play-off-ului Ligii Naţionale la handbal feminin, cu scorul de 30-26, la pauză 12-14, HC Za-lău va încerca să obţină şi a doua victorie în faţa pra-hovencelor pentru a încheia acest sezon pe locul şapte. Managerul echipei zălăua-ne, Gheorghe Tadici, speră ca echipa să învingă azi şi “să tranşeze” lupta pentru locul şapte încă după meciul doi din play-off.

“Sper să fie ultimul meci din acest sezon şi să nu mai trebuie să jucăm şi joi. Este un meci pentru locul şapte, ne-am fi dorit mai mult, dar a fost ghinionul din finalul meciului cu Bră-ila. Cred că am învăţat ceva din acel meci şi sigur că acum datele problemei sunt altele, după victoria de la Ploieşti. Eu consider că e locul şase după 26 de eta-pe şi după un an de muncă şi sincer vă spun nu sunt de accord cu acest play-off pentru că, la băieţi, echipa din Odorhei a încheiat sezonul regulat pe primul loc după 26 de etape şi acum joacă pentru locurile 7-8, ceea ce nu mi se pare normal. Ar fi fost perfect dacă rămâneam pe locul şase. |i locul şapte este un loc bun, dar trebuie să ţinem cont şi de efectivul pe care l-am avut numeric şi mai ales valoric. Au plecat anul trecut, Bădiţă, Pera, |omoi şi Beşe şi au venit jucă-toare tinere. Asta este, în momentul de faţă. Sunt multe echipe care au un buget mult mai mare ca al nostru şi care sunt în spa-tele nostru, cum este cazul echipei din Ploieşti”, ne-a declarat profesorul Gheorghe Tadici. stop_coloana
În cazul în care gruparea de la poalele Meseşului va învinge azi, meciul trei nu va avea loc, iar partida de azi ar însemna ultima pen-tru căpitanul Georgiana Ciu-ciulete. Pivotul în vârstă de 28 de ani se află la finalul contractului cu HC Zalău şi, după câte se pare, din sezonul viitor va evolua pen-tru SCM “U” Craiova, echi-pă care se află la 28 de kilometri de locul în care s-a născut, Băileşti.  
“În mod cert Georgiana Ciuciulete va juca ultimul me-ci sau ultimele două meciuri pentru HC Zalău, după o pe-rioadă de nouă ani de zile, în care a fost un model sub toate aspectele de pregă-tire şi pentru toate colegele. Este un model de sportiv de performanţă în care în trei ani de zile nu ai ocazia să-i face 8-10 observaţii, ceea ce sunt nişte cazuri rarisime în handbalul româ-nesc. Prababil că va pleca la Craiova, în ideea de a fi mai aproape de casă, ea este din Băileşti, la 28 de kilometri de Craiova. Acesta este motivul pentru care se retrage spre familie, aco-lo are toate rudele”, a în-cheiat profesorul Gheorghe Tadici.
Un singur lucru mai este de spus referitor la capitanul Georgiana Ciuciulete: mii de mulţumiri pentru activitatea depusă la Zalău şi ar fi frumos dacă fiecare suporter prezent azi la meci i-ar înmâna o floare în semn de mulţumire pentru cei nouă ani petrecuţi la Zalău.
Partida dintre HC Zalău şi CSM Ploieşti va începe la ora 16.30 în Sala Sporturilor din Zalău şi va fi oficiată de un cuplul de arbitrii format din Cristinel Vlad şi Ionuţ Velişca, ambii din Bu-zău, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Gheor-ghe Beldiman din Arad.