Ce ne-am face fără hoţi?

M-am întâlnit zilele trecute au un mai vechi prieten, care cu mulţi ani în urmă renunţase la meseria de instalator de sisteme de alarmă, pe motivul că nu are suficient de lucru. Cum s-ar spune, nu prea câştiga. De vreun an de zile s-a apucat din nou de meseria la care renunţase. “Câştig bine, am mut de lucru”, mi se confesează amicul. “A crescut numărul hoţilor şi lumea apelează la sistemele de alarmă”, constată instalatorul de zgomote. M-am gândit mai apoi că în tot răul e şi o fărâmă de bine. Gândiţi-vă, mai ales şi dumneavoastră boieri cu stare, câte măsuri de siguranţă nu vă luaţi cu gândul la cei ce jonglează cu şperaclu. Iar aceste griji s-au concretizat, mai ales în utima vreme, într-o bogată industrie de zăvoare, încuietori, yale, cifruri, lacăte, uşi metalice etc. pe care, toate la un loc, să nu le poată “viola” vreun împătimit într-ale şterpelirii. De asemenea, a înflorit industria sistemelor de alarmă la maşini, a senzorilor şi a tot felul de camere de luat vederi. Aşadar, s-au deschis stop_coloana multe locuri de muncă pe baza faptului că se fură mult în ţara asta a noastră. Însă nu trebuie neglijate nici resursele umane. Avem aparate de prevenire, de proximitate, din belşug. Dar avem şi aparate de pedepsire: poliţişti, jamdarmi, procurori, judecători, şcoli de corecţie, sistem penitenciar, controlori, inspectori de birou şi în teritoriu, agenţi, vameşi, paznici de tot soiul, badyguarzi şi câte şi mai câte feluri de prestări de servicii. Si toate acestea pentru a-i aşeza pe români pe calea cea dreaptă. Numai că mulţi semeni de-ai noştri ar rămâne fără lucru dacă toţi românii ar fi uşă de biserică. Aşa că în tot răul e şi un dărab de bine.