Funcţionarii din Primăria Zalău s-au pregătit un an şi jumătate să-şi crească nivelul profesional
În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, mai exact în data de 4 noiembrie 2013, municipiul Zalău a demarat implementarea proiectului “Program de îmbunătăţire a eficacităţii organizaţinale a Primăriei Municipiului Zalău prin pregătirea resurselor umane şi organizaţionale”.
Primarul Radu Căpîlnaşiu a declarat ieri că “obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale a Primăriei Municipiului Zalău, prin realizarea unei strategii de dezvoltare a resurselor umane şi implementarea unui program de instruire pe parcursul a 18 luni”. Grupul ţintă al proiectului este format din angajaţii Primăriei şi ai Consiliului Local Zalău. Valoarea totală eligibilă a proiectului fără TVA este de 783.453 de lei, din care 665.935 de lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European.
Primul pas din cadrul proiectului a fost evaluarea orgnizaţională. În perioada mai – iunie 2014 s-au desfăşurat următoarele evaluări: evaluarea financiară – care a constat din identificarea perspectivei financiare a conducerii Primăriei Zalău în cadrul căreia au fost evaluate 102 interviuri; evaluarea satisfacerii benificiarilor – care a vizat evaluarea a 200 de beneficiari; evaluarea proceselor interne – unde s-au realizat 262 de chestionare; evaluarea personalului din primărie – referitor la limbile străine (au fost evaluaţi 134 de angajaţi) stop_coloana şi referitor la cunoştinţele de utilizare a calculatorului (133 de evaluaţi); evaluarea personalului referitor la comportaent (238 de evaluaţi).
În cadrul proiectului au fost evaluate 12 persoane din cadrul primăriei pregătite în limbajul mimico-gestual, care vine în sprijinul cetăţenilor municipiului Zalău cu deficienţe de auz şi de vorbire, asigurându-se astfel egalitarea de şanse pentru aceştia.
Prin implementarea acestui proiect, precizează Căpîlnaşiu, s-au obţinut următoarele rezultate: 253 de angajaţi ai istituţiei mai bine pregătiţi în urma participării la cursuri, 332 de certificate ale cursanţilor, strategia de îmbunătăţire organizaţională care va avea suportul consiliului local prin emiterea unei hotărâri de consiliu local.
Ne aşteptăm aşadar ca funcţionarii primăriei, mult mai bine pregătiţi după evaluări şi absolvirea cursurilor, să facă uz de toate cunoştinţele lor dobândite cu preăul a aproape 800.000 de eură, să adauge din plin nişte amabilitate, pe măsura pregătirii, şi să-i sprijine pe cetăţeni în demersurile lor.
