A doua golgheteră a Brăilei, cu 4 goluri, în disputa cu HC Zalău a fost nimeni alta decât fosta jucătoare de sub Meseș, Alina Czeczi. Extrem de fericită la finalul meciului, Alina Czeczi a afirmat că se bucură foarte mult de această victorie, mai ales că a venit împotriva fostei sale echipe.
“Pentru mine acest succes înseamnă foarte mult. Ne bucurăm că am reușit să învingem azi, (sâmbătă – n.a.). Am muncit foarte mult împotriva a nouă oameni nu împotriva a șapte, iar din acest motiv suntem foarte fericite. Nu știu dacă le-a lipsit ceva azi (sâmbătă – n.a.) celor de la Zalău, noi am fost foar-te montate pentru a obține victoria și foarte puternice din punct de vedere mental. Ne-am dorit din tot sufletul să câștigăm. Am învins doar pe final pentru că dorința de a învinge a fost mult mai mare, deși am fost mult dezavantajate am reușit să ne unim, iar acest lucru a contat pentru noi în final. Pentru mine a fost un meci special, fiind fosta mea echipă îmi do-ream să joc bine, ceea ce am și făcut-o, iar pe această cale vreu să le mulțumesc specatorilor prezenți pentru aplauze”, a afirmat extrema stângă, în vârstă de 26 de ani.
Pentru formația antrenată de Alexandrina Soare urmează o triplă foarte grea pentru ocuparea locurilor 5-6, cu SCM U Craiova, formație care a încheiat sezonul regulat pe poziția a patra. Meciurile se vor juca în 22, 26 și 28 mai, primul având loc la Brăila, iar următoarele două în Sala Polivalentă din Craiova.