Sălăjenii au chemat Ambulanţa de 10.000 de ori anul acesta
La întâlnirea lunară a Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu presa, managerul Liviu Balint a prezentat situaţia solicitărilor în luna aprilie. Astfel, au fost 2.421 de solicitări, în scădere faţă de luna precedentă, din care 191 au fost solicitări cu medic. S-a intervenit de 37 de ori la accidentele rutiere, au fost 39 de decese şi s-au străbătut 100.244 de kilometri.
Şi dacă tot suntem la capitolul statistici, Liviu Balint a arătat că de la începutul anului au existat 9.941 de solicitări, din care 647 cu medic. S-a intervenit la 125 de accidente rutiere şi au existat 124 de decese. S-au parcurs în total 403.970 de kilometri.
Ambulanţa “se mută”de la Consiliul Judeţean la Ministerul Sănătăţii
În altă ordine de idei, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a ţinut să precizeze stop_coloana că au demarat procedurile de transfer a locaţiilor care în momentul de faţă se află în administraţia Consiliului Judeţean. Este vorba de clădirea centrală din Zalău, clădirile din Crasna, Jibou, Cehu Silvaniei, care vor trece în proprietatea Ministerului Sănătăţii. Pentru aceasta trebuie emisă o Hotărâre de Guvern. Liviu Balint spunea că n-are importanţă cine administrează clădirile respective, important este ca ele să fie bine întreţinute şi modernizate. În acest sens există un buget de 150.000 de lei.
