Radu Nistorescu, după finala pierdută in fața echipei Tomis Constanței
”Finala cu Tomis Constanța a fost una foarte grea. Noi ne-am jucat șansa până la capăt și cred că nu ne-am făcut de râs. Echipa din Constanța este o formație foarte valoroasă care a meritat să câștige campionatul României”.
După finala pierdută în fața Tomisului din Constanța, președintele echipei Volei Municipal Zalău, Radu Nistorescu a declarat pentru Graiul Sălajului că echipa zălăuană și-a jucat șansa până în ultimul moment.
”Finala cu Tomis Constanța a fost una extrem de grea cu o tensiune foarte mare de ambele părți. Noi ne-am jucat șansa până la capăt și zic eu că nu ne-am făcut de râs. am reușit să revenim de la 0-2 și să ducem finala în decisiv. Am jucat cu o echipă de calibru foarte mare, care are în lot jucători foarte valoroși, iar experiența lor cred că și-a spus cuvântul. Noi nu am fost în cea mai bună în meciul decisiv însă băieții și-au făcut pe deplin datoria”, afirmat președintele zălăuan.
Nistorescu a mai spus că acest sezon competițional (2014-2015) stop_coloana a fost unul foarte bun, în care gruparea de la poalele Meseșului și-a îndeplinit toate obiectivele. ”Chiar dacă am pier-dut finala campionatului, în fața echipei din Constanța pot spune că am avut un sezon foarte bun. Ne-am în-deplinit toate obiectivele, ba mai mult am reușit să obținem și un trofeu, Cupa României și am fost foarte aproape și de titlul de campioni ai României. Sper să continuăm cu această echipă, atât pe banca tehnică cât și cu actualii jucători”, a a încheiat președintele ză-lăuan, Radu Nustorescu.
