Parlamentarii sălăjeni susţin introducerea sistemului de scanare a cărţilor de identitate la alegerile locale de anul viitor
Cărţile de identitate ne vor fi scanate la viitoarele alegeri locale, cu echipamente achiziţionate deja de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pentru a se elimina votul multiplu şi turismul electoral. Preşedintele Comisiei pentru Cod Electoral, deputatul liberal Mihai Voicu, a declarat la Europa FM că STS a testat scanerele încă de acum doi ani, iar acestea vor fi folosite la alegerile locale de anul viitor, dacă şi Camera Deputaţilor votează această modificare a legii, aprobată deja de Senat. „Înainte de a primi buletinul de vot, un operator îţi scanează cartea de identitate, Codul Numeric Personal intră în sistemul centralizat, automat se verifică dacă acea persoană a mai votat la altă secţie de votare. Dacă a mai votat, există pedeapsă penală. (…) În acest moment, directorul STS ne-a asigurat că toate condiţiile tehnice sunt îndeplinite, ba mai mult decât atât, că acest sistem a fost experimentat acum aproximativ doi ani, la nişte alegeri parţiale de deputaţi şi senatori”, a spus deputatul liberal.
Senatorul Gheorghe Pop spune că e o măsură preventivă
Senatorul PSD Gheorghe Pop ne-a declarat că „e una din propunerile Guvernului Ponta, deci în mod automat le votăm, e normal, din moment ce noi suntem parlamentarii care susţinem guvernul”. „E o măsură bună, mai mult preventivă, decât operaţională”, susţine Pop.
Întrebat dacă crede că această metodă va elimina cu adevărat turismul electoral, Pop ne-a spus că nu ştie ca în Sălaj să fi existat cazuri de turism electoral. „Toată lumea comentează şi vorbeste despre turismul electoral. Eu nu ştiu ca în judeţul Sălaj să fi întâlnit un caz de turism electoral în afară de Mureşan (Alexandru Mureşan, fostul director coordonator al APIA Sălaj şi fostul secretar general al PDL Zalău, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare din 2009). Nu stă în caracterul nostru să recurgem la astfel de fapte”, e de părere senatorul pesedist.
Senatorul Vegh nu crede că hackerii vor avea interes să „spargă” sistemul
Alexandru Vegh, senator UDMR, ne-a spus că a votat pentru scanarea cărţilor de identitate la alegeri. „Sunt bune aceste modificări şi normal că am votat pentru. Nu cred că vor fi probleme. Practic, se încearcă eliminarea unei probleme care în ultimii ani au dat mari bătăi de cap şi au creat suspiciuni. Cred că e bine să se elimine de la bun început aceste suspiciuni”, opinează Vegh. stop_coloana
Întrebat dacă sistemul nu va fi ţinta unor atacuri din partea hackerilor, Vegh a precizat că nu crede că cineva are vreun interes să „spargă” sistemul.
Nosa susţine eliminarea votului multiplu
Deputatul PSD Iuliu Nosa ne-a declarat că susţine eliminarea posibilităţii de vot multiplu la orice tip de alegeri. Întrebat cum va vota proiectul, având în vedere că forul decizional e Camera Deputaţilor, Nosa a răspuns că aşteaptă să vadă iniţiativa legislativă şi se va pronunţa după.
Denes consideră frauda electorală o „maladie”
Deputatul UDRM Sereş Deneş este de acord cu orice măsură care poate stopa frauda electorală, pe care o numeşte „maladie”. „Toate aceste măsuri care ar putea elimina votul multiplu şi frauda electorală, din punctul meu de vedere sunt binevenite. Eu sunt pentru aceste măsuri care ar putea micşora această fraudă şi care de-a lungul celor 25 de ani a fost prezentă în alegerile noastre. Deci sunt şi pentru această măsură (votată de Senat – n.r.), dacă acest lucru va conduce la eliminarea acestei maladii”, ne spune Deneş.
Taloş spune că e singura modalitate de a elimina votul multiplu
Deputatul PLR Mirel Taloş consideră că scanarea cărţilor de identitate e singura metodă de a elimina votul multiplu. „Sunt pentru această măsură, pentru că este singura modalitate de a elimina votul multiplu. Altfel, Autoritatea Electorală introducea toate datele ulterior şi dura ani de zile până când făcea confrutarea şi se depistau eventualii infractori de vot multiplu”, e de părere Taloş.
În ceea ce priveşte securitatea sistemului şi posibilitatea de a fi „spart” de hackeri, Taloş nu crede că acest lucru e posibil. „Mai degrabă se sparge sistemul informatic al primăriilor, unde sunt cărţile de identitate, decât cel al STS-ului, care totuşi este un serviciu special. Dacă nu s-a întâmplat aşa ceva acum la instituţiile de pe lângă primării care emit buletinele, cu atât mai puţin cred că o să se întâmple la STS”, conchide Taloş.
