Consiliul Județean Sălaj se asociază cu județele vecine ca să obțină bani europeni pentru reabilitarea drumurilor
Șase consilii județene din regiunea de Nord-Vest a țării, printre care și județul Sălaj, caută soluții comune pentru a-și reabilita drumurile județene din fonduri europene. În acest sens, Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord Vest a aprobat luni un proiect regional în valoare de peste 200 de milioane de euro, ce vizează modernizarea a 601 km de drumuri din șase județe: Cluj, Satu Mare, Bihor, Maramureș, Bistrița Năsăud și Sălaj. Pentru a avea mai mare succes ca proiectul să fie aprobat, vor fi incluse în proiect drumurile județene cu lungimi mari de pe traseele inter-regionale.
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, ne-a declarat că din județul Sălaj sunt propuse în proiect 100 de kilometri de drumuri.
“Alocarea financiară pentru drumurile județene în intervalul 2014 – 2020 este mai mică decât alocarea din perioada precedentă, ca urmare județele din cadrul Regiunii de Nord-Vest au convenit să nu depună proiecte proprii, ci să participe la realizarea unui traseu regional, constituit exclusiv din drumuri județene, corelat cu Master Planul General de Transporturi a României și cu planul de dezvoltare a Regiunii de Nord Vest. Criteriul esențial stop_coloana în stabilirea acestui traseu a fost asigurarea unei legături economice a comunităților aflate de-a lungul drumurilor județene cu rețeaua TEN-T. Corelarea cu alte proiecte, precum și impactul economic al proiectului au fost alte elemente luate în calcul la construirea acestei inițiative regionale. Forma finală a proiectului a fost convenită între experții tehnici ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord Vest și cei ai Consiliilor Județene din regiune, fiind supus spre aprobare în Consiliul de Dezvoltare Regional (CDR) în data de 20 aprilie”, spune Tiberiu Marc.
Drumurile vizate în Sălaj
Principalele propuneri ale Consiliului Județean Sălaj pentru acest traseu sunt: DJ 108A limită cu județul Cluj – Buciumi – Agrij – Românași – intersecție cu DN1 F; DJ 108D Crișeni – Cehu Silvaniei; DJ 191C Nușfalău – Crasna – Creaca și DJ 196 limită cu județul Satu Mare – Cehu Silvaniei – Benesat. Lungimea totală a drumurilor din Sălaj, parte a acestui proiect, este de circa 100 kilometri, a explicat președintele Consiliului Județean Sălaj.
