decembrie 5, 2025

Marc și Ciunt au discutat sambătă la Zalău cu Ponta despre stadiul tronsonului sălăjean al autostrăzii

imagine-articol0_44871

La întâlnirea cu premierul, prefectul și președintele Consiliului Județean au pus accent și pe evoluția învățământului tehnologic, în concordanță cu cerințele firmelor locale


Chiar dacă premierul Victor Ponta a venit la Zalău pentru a participa strict la evenimentul de inaugurare a TenarisUniverity, la invitația companiei Tenaris, fără a avea în program alte întâlniri, Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere cu președintele Consiliului județean, Tiberiu Marc, și cu prefectul Ionel Ciunt.
Premierul a fost primit de către prefectul județului și de președintele Consiliului Județean, la sediul Instituției Prefectului, prilej cu care s-a discutat printre altele despre autostrada “Transilvania” și despre evoluția învățământului tehnologic în județ, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Oana Labo.
“Referitor la construcția Autostrăzii Transilvania, în cadrul discuțiilor s-a precizat faptul că în acest an continuă lucrările stop_coloana la tronsoanele începute, iar pentru secțiunea 3B, Mihăiești – Suplacu de Barcău (care traversează Sălajul pe o porțiune de 76 de kilometri – n.r.), se află în derulare procedurile de expropriere a tere-nurilor și se fac măsurători și studii geologice.
Tot în acest cadru, reprezentanții administrației județene l-au informat pe primul-ministru cu privire la faptul că planul de școlarizare pentru perioada 2015 – 2016 a fost întocmit în urma unor întâlniri de lucru la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai marilor operatori economici și ai Camerei de Comerț și Industrie Sălaj”, ne-a informat reprezentantul Instituției Prefectului.