decembrie 5, 2025

Radu Căpilnașiu il va informa pe Ponta că a trimis guvernului de trei ani un proiect pentru reabilitarea Cinematografului Scala

imagine-articol0_44846

Prim-ministrul Victor Ponta, prezent sâmbătă la inaugurarea Tenaris University, l-a taxat pe primarul Radu Căpîlnașiu pentru faptul că Zalăul nu are cinematograf. Referindu-se la sala de amfiteatru de 210 locuri inaugurată de Tenaris University, premierul s-a adresat lui Radu Căpîlnașiu: “Domnule primar, am înțeles că este primul cinematograf din Zalău. Nu știu ce film veți proiecta prima dată…”, a spus Ponta.
Primarul Radu Căpîlnașiu a declarat ieri pentru Graiul Sălajului că la Guvern este depus un proiect de mai bine de trei ani pentru renovarea Cinematografului Scala. “M-aș fi așteptat să spună orice, nu faptul că într-un oraș nu poate să lipsească un astfel de obiectiv, și că va sprijini orașul, dar… poate că cu ocazia aceasta se sesizează. O să realizăm o adresă în atenția domniei sale, în care o să scriem că, după cum a constatat și la vizita în Zalău, orașul nu dispune de cinematograf și îl rugăm să ne acorde sprijin în comisiile în care avem depusă solicitare de cel puțin trei ani de zile”, spune primarul.

Istoria proiectului pentru cinematograf

“Proiectul este depus la Guvern, la Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții din subordinea ministerului, de aproximativ trei ani de zile. Mă miră să vină (Ponta – n.r.) să mai spună acest lucru (că nu avem cinematograf – n.r.), în situația în care solicitările noastre au fost făcute în fiecare an. Sigur, constatăm că cineva a venit și a făcut un amfiteatru multifuncțional, inclusiv cu posibilitatea de a face proiecții de filme, care de fapt se pot face și la noi la Casa Muncipală de Cultură, pentru că avem aparatura necesară și ecran pentru proiecții, dar este altceva să ai un ci-nematograf cu sală 3D, cum avem noi proiectul, care include și un planeta-riu”, spune primarul. “Ministerul avea în cadrul portofoliului de proiecte pe care le finanțează inclusiv cinema. Prima dată erau doar cămine culturale. Atunci am rebotezat proiectul și am numit cinematograful centru cultural multifuncțional. După care au modificat și au introdus ca proiecte de finanțare inclusiv cinematografe și am revenit cu solicitarea și sub forma aceasta. Am avut și Hotărâri de Consiliu Local pentru a pune la dispoziția Guvernului amplasamentul în vederea realizării investiției”, explică primarul demersurile pe care le-a făcut primăria de-a rândul anilor pentru a atrage fonduri pentru reabilitarea cinematografului Scala.

Jocurile politice sunt de vină

“Ar fi foarte bine dacă măcar așa s-ar rezolva. Cu toate că noi am fost puțin tăiați, de aceea am avut răbufnirea aceea la un moment dat legat de faptul că prin Consiliul Județean se fac promovări prin Ordonanța 28 la foarte multe obiective de investiții și pe noi ne taie din toate solicitările noastre, și pe social și pe cultural și pe infrastructură. stop_coloana Noi nu putem să avem acces (la propuneri de obiective de investiții prin Ordonanța 28 făcute de Consiliul Județean – n.r.), cel puțin în conjuctura politică actuală. Eu sper ca lucrurile să nu continue în felul acesta. Eu am încercat să păstrăm relații de colaborare. Într-adevăr, ar trebui să-și dea mâna toată lumea pentru a rezolva niște probleme, la nivel de țară, nu numai la nivel de oraș sau județ. Sunt anumite obiective de interes național în care puterea și opoziția trebuie să aibă un punct de vedere comun, care să fie respectat, indiferent cine e la guvernare”, conchide Căpîlnașiu.

Cinematograful Scala a fost “dăruit” Ministerului Dezvoltării pentru a putea fi finanțată reabilitarea

Consilierii Locali au aprobat în luna septembrie participarea municipiului la Subprogramul “Săli de Cinema al Companiei Naționale de Investiții”, cu obiectivul “Reabilitarea Cinematografului Scala”. Pentru acest lucru, primăria a transmis imobilul, în suprafață de 896 de metri pătrați, în folosință gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții, în vederea reabilitării. Peste 14 milioane de lei costă modernizarea cinematografului Scala, potrivit unui proiect propus de Primăria Zalău. Actuala sală de spectacole, de 500 de locuri, va fi compartimentată. Se va amenaja o sală polivalentă de 245 de locuri, plus două locuri pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, se va construi un planetariu cu 25 de locuri și o sală de cinema 3D cu 38 de locuri, plus două pentru persoane cu dizabilități.
Primăria a încercat de mai multe ori, încă din 2011, să găsească o sursă de finanțare pentru reabilitarea imobilului care se află momentan în stare avansată de degradare.
Cinematograful Scala a trecut de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF) în proprietatea Primăriei Zalău în 2010, când deja se afla într-un grad ridicat de degradare. Din 2005 până în 2010, spațiile au fost închiriate unor agenți economici care au deschis acolo baruri, săli de jocuri și sală de bingo. Pentru nostalgicii zălăuani care își doreau încă să vadă o proiecție de film pe marele ecran, ultima soluție găsită de municipalitate pentru proiecția de film a fost Amfiteatrul din Parcul Central și sala de spectacol din Clădirea Transilvania. În ultimii ani, Casa Municipală de Cultură organizează destul de frecvent vizionări de filme.