Sebastian Alexandru Topan, unul dintre cei doi copii din rolurile principale ale filmului “Usturoi”, este protagonistul unui nou film. Este vorba despre un scurt-metraj.
Despre noul film în care a jucat, Sebi Topan ne-a declarat că scurt-metrajul nu are încă un nume, dar va fi înscria la festivalul “Bravo” de la Bucureşti, un festival dedicat filmelor cu adolescenţi. “Este proiectul unor studenţi de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Filmul (scurt-metraj) l-am filmat în doua zile, împreună cu un coleg din clasa a X-a şi încă doi colegi de clasă”, ne-a spus tânărul actor. Numele filmului încă este în căutare, deoarece totul a fost gândit pe ultima sută de metri. Cel mai probabil se va numi “Muzicuţa”. Subiectul este dorinţa copiilor de a face singuri bani pentru a fi independenţi. De aici se ajunge ca, dintr-un apartament de lux, să se cerşească, cântând la muzicuţă, pe străzile Clujului”, spune Sebi.
Sebi, aşa cum îi zic prietenii, stop_coloana este din localitatea sălăjeană Gârbou. Talentul său actoricesc a ieşit la iveală încă de pe băncile şcolii generale, fiind membru în trupa de teatru a şcolii. Acum este elev la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică “Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, secţia actorie.
A ajuns să joace în filmul “Usturoi” rolul vieţii sale, fiind remarcat şi recomandat pentru acest rol de dramaturgul şi regizorul sălăjean Flaviu Lucăcel, în cadrul unui concurs. În “Usturoi”, Sebi a jucat rolul unuia dintre cei doi copii prieteni care pornesc spre Cluj, pe jos, din dorinţa de a deveni actori la Hollywood.