Mijlocașul zălăuan Gabi Vașvari este golgheter la FC Botoșani
Mijlocașul zălăuan, Gabriel Vașvari, legitimat la echipa FC Botoșani a reușit să pună umărul la victoria echipei sale în meciul cu Concordia Chiajna, scor 3-0, din etapa a 25 – a, a Ligii 1. Fotbalistul zălăuan a deschis scorul în minutul 48 al partidei cu o execuție superbă de la marginea careului de 16 metri. Re-ușita zălăuanul este prima din acest an și cea cu numărul șase din actuala stagiune, gol cu care se instalează în fruntea golgheterilor echipei sale.
În clasamentul celor mai buni marcatori din Liga 1, “Gheste”, cum îl alintă cunoscuții, ocupă locul 14, prima poziție fiind ocupată de fundașul “atacant” de la Viitorul Constanța, Bogdan Mitrea, autor a 13 goluri. Pe locul secund se află fostul atacant al Stelei, Claudiu Keseru, cu 12 reușite, în timp ce poziția a treia este ocupată de jucă-torul echipei CFR Cluj, Gregory Tade, cu 11 golu-ri.
stop_coloana După 25 de etape, echipa lui Gabriel Vașvari, FC Botoșani, se află pe locul opt în clasamentul Ligii 1, cu 34 de puncte, urmând ca în etapa a 26-a programată la finalul acestei săptămânii să se deplase-ze la ocupanta locului 11, FC Brașov. În partida din tur, de la Botoșani, cele două formații au terminat la egalitate, 0-0.
