BUCURIA INVIERII
De aproape douăzeci de veacuri, în această vreme a anului, la mijloc de primăvară, creștinii își amintesc unii altora, își vestesc în grai de sărbătoare, copleșiți de bucurie și entuziasm, că “Hristos a înviat!” Atât de mare a fost evenimentul, atât de neașteptat, încât a rămas nou, minunat și extraordinar pentru toate generațiile de creștini de mai târziu, tot așa cum fusese și pentru martorii contemporani. Momentul solemn al învierii lui Iisus, moment în care s-a hotărât totul: biruința lui Dumnezeu asupra iadului, a luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții nu a fost sesizat de istorie la prima privire. Ana și Caiafa în patul lor își făceau siesta după masa bogată a praznicului paștelui instituit de Moise și nu-și dădeau seama că Acela în fața căruia Moise se închinase pe Tabor biruise legăturile morții, înviase pe Adam cel căzut și instituia noul “Paște al Învierii”. Ei primesc vestea de la soldații romani care aveau sarcina să păzească mormântul și pe cel închis în el. Ce spun ei? “Cutremur mare s-a făcut, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au (ne-am) cutremurat ( noi) străjerii și s-au( ne-am) făcut ca niște morți” Unde era Hristos? Ne răspunde îngerul cu cuvintele spuse femeilor mironosițe: “Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici, căci s-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut”. Învierea a fost constatată de martori oculari. Apostolul Pavel îi enumeră: Mironosițele, Petru, apoi cei doisprezece, apoi mai bine de cinci sute de frați “dintre care cei mai mulți trăesc până acum” (adică atunci când apostolul scria epistola) I Corinteni 15,5-6., apoi el însuși, Pavel. Pentru aceasta, stop_coloana cu foc mărturisește SfântulApostol Pavel: “Dacă nu a înviat Hristos, zadarnică este credința voastră, zadarnică este propovăduirea noastră”. Sfîntul Pavel face din Învierea lui Hristos punctul central al propovăduirii sale. Învierea Domnului este nu numai cea mare mare dovadă a Dumnezeirii lui Iisus Hristos, ci este și cea mai dulce măngîiere și nădejde a noastră și a nemuririi noastre. Domnul a făgăduit ucenicilor- și prin ei și nouă- “Pentru că Eu sunt viu și voi veți fi viiÎ(Ioan 14,19). Convingerea învierii și dorința mântuirii sufletului vor fi pârghiile generate de noaptea învierii. De la martiriul tânărului arhidiacon ștefan care constituie o pagină de sfântă antologie martirologică, până la demnitatatea senină a bătrânului episcop Policarp al Smirnei, tradiția sfântă a Bisericii nu poate culege decât mărturii de credință și de nădejde în înviere. Duioase sunt cuvintele sfântului bătrân-episcopul Policarp- care zicea persecutorilor săi nemilosi: “De 86 de ani slujesc pe Hristos și El m-a acoperit de bătrânețe. Cum voi putea, deci, vătăma pe Domnul Care m-a mântuit?”
Și noi “Învierea lui Hristos văzându-o” cu ochii credinței, să ne închinăm Celui Înviat și să prăznuim cu aleasă vrednicie “Ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”.
Tuturor un călduros salut pascal “Hristos a înviat” și urarea de a petrece Sf. Paști cu pace, bucurie, sănătate și cu binecuvântare!
