Karateka Darius Sălăgean de două ori pe podium Naționale
Palatul Copiilor din Cluj-Napoca a găzduit sâmbătă și duminică ediția din acest an a Finalei Campionatului Național de Karate Tradițional. La copmpetiție au participat în jur de 280 de sportivi, printre aceștia numărându-se și un sportiv de la CS Porolissum Zalău, Darius Sălăgean. Elevul lui Dorin Crecan a avut o evoluție foarte bună, încunu-nată la final cu două titluri de vicecampion național la cadeți, în probele de kumite individual și kumite echipe, aici zălăuanul a făcut echipă cu doi sportivi de la Palatul Co-piilor din Cluj-Napoca.
“A fost o competiție foarte reușită cu o organizare foarte bună din toate punctele de vedere. Darius a avut ceva emoții la început dar a reușit să treacă peste ele, iar în final obținut un rezultat foarte bun. stop_coloana Sper să o țină tot așa și la întrecerile viitoare”, ne-a declarat antrenorul clubului CS Porolissum Zalău, Dorin Crecan, centura neagra 5 DAN.
Pentru karateka zălăuan urmează o competiție foarte dificilă tot pe malul Some-șului, Campionatul European de Karate Tradițional din pe-rioada 21-24 mai, unde antrenorul de la CS Porolissum vrea o medalie. Darius va concura în cadrul Europeanului în probele de Kumite individual și Kumite echipe.
