Voleibalistul Rareş Bălean participă cu echipa Romaniei la Europeanul din Turcia
Echipa naţională sub 19 ani a României participă în perioada 4-12 aprilie la Campionatul European de volei din Turcia. Din lotul „tricolorilor” face parte şi jucătorul formaţiei Volei Municipal Zalău, Rareş Bălean. Component de bază al României, zălăuanul a fost printre cei mai buni la turneul de calificare din Gracia, acolo unde naţionala noastră a obţinut biletele pentru Europene.
La Campionatul European din Turcia, echipa antrenată de Răzvan Parpala face parte din Grupa 2 alături de Spania, ţară organizatoare Turcia, Bulgaria, Germania şi Cehia. Bălean şi compania vor debuta la ediţia din acest an a Europenelor în faţa ibericilor, sâmbătă, de la ora 19.30. Duminică, de la ora 17.00, tricolorii se vor duela cu echipa gazdă, iar luni, de la ora 14.30, în cel de-al treilea meci voleibaliştii români vor da piept cu Bulgaria. Ultimele două meciuri din faza grupelor vor avea loc miercuri şi joi, când România va întâlni Germania, respectiv Cehia. stop_coloana
Cealaltă grupă este formată din echipele Rusiei, Franţei, Poloniei, Serbiei, Italiei şi Danemarcei. Primele două echipe clasate din cele două grupe vor juca în semifinale pentru locurile 1-4, în 11 aprilie, tot în aceaşi zi având loc şi disputele pentru locurile 5-8. Cele două finale se vor disputa în 12 aprilie.
