Vasile Blaga şi Alina Gorghiu au făcut botezul PNL Sălaj
Aflaţi la Zalău, cei doi preşedinţi ai Patridului Naţional Liberal, Alina Ghorghiu şi Vasile Blaga, au participat la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PNL, sau altfel spus au participat la şedinţa de fuziune a celor două formaţiuni politice, fostul PNL şi fostul PDL. La întânirea cu reprezentanţii presei locale, pe lângă Blaga şi Ghorghiu şi-au făcut prezenţa şi cei doi preşedinţi ai organizaţiei judeţene PNL, Radu Căpîlnaşiu şi Lucian Bode. Ideea a fost că Sălajul este al treielea judeţ în care s-a realizat fuziunea între cele două formaţiuni politice finalizată prin şedinţa de consiliu. La şedinţă au participat 380 de invitaţi din cei 2.547 de membri PNL reînscrişi. Procesul de fuziune s-a încheiat în 61 de localităţi ale Sălajului.
Vasile Blaga este pentru a opta oră, în timp de doi ani, în judeţul nostru, iar Ghorghiu pentru a doua oră. Alina Ghorghiu s-a arătat „foarte încântată de organizaţia judeţeană de partid”, mai ales că s-a făcut „o fuziune reală, nu doar pe hârtie”. Certuri au fost, dar important este că lucrurile au revenit pe făgaşul normalităţii. Alina Ghorghiu spunea că PNL este un partid mare, care ţinteşte la locul I în alegerile locale. De aceea printre priorităţile politice la această oră este identificarea candidaţilor pentru alegerile locale din 2016. Condiţiile impuse candidaţilor sunt integritatea morală şi lupta împotriva corupţiei. Ghorghiu doreşte ca partidul să se impună la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor şi este convinsă că va reuşi. Alina Ghorghiu nu doreşte să-şi amintească de fosta USL, chiar dacă a fost membru al acelei uniuni. stop_coloana
Vasile Blaga afirma că „PNL este principala forţă de opoziţie, până ajungem la guvernare”. El mai spunea că discuţii cu fuziunea au fost şi în Sălaj, dar ele s-au închis. „S-a mers după pricipiul 3D; dezbatere, discuţie, disciplină şi am reuşit. A fost o vizită foarte bună în Sălaj”.
Cei doi vicepreşedinţi au fost întrebaţi ce părere au despre controalele ANAF. Vasile Blaga spunea că ele trebuie să se facă. dar nu în maniera asta, adică să nu închizi unităţi şi să pui oameni pe drumuri pentru o „fraudă” de 1,5 lei, să nu-i trimiţi în faliment pe micii investitori. Ar trebui să se stabileacă nişte plafoane pentru fraudă a mai spus Blaga. Alina Ghorghiu a afirmat că Guvernul schimbă legislaţia în privinţa controalelor. „Este şi aceasta o dovadă că PSD-ul se află în incapacitatea de a gestiona problemele. Inspectorii ANAF nu sunt foarte încântaţi de astfel de controale, dar trebuie să respecte ordinele de sus”, a spus Ghorghiu.
Astăzi, cei doi preşedinţi PNL se vor întâlni cu oamenii de afaceri din Sălaj. “ntâlnirea va avea loc la Primăria Municipiului Zalău, începând cu ora 10.00.
