decembrie 5, 2025

”Meciurile cu SCM Craiova au fost puțin mai grele decat ne așteptam”

imagine-articol0_44607

Libero-ul vicecampioanei Volei Municipal Zalău s-a declarat la finalul meciurilor cu SCM „U” Craiova din cadrul semifinalei Diviziei A1 foarte mulțumit după calificarea în finală, explicând totuși că nu se așteptau la o prestație așa bună a oltenilor.

„Meciurile cu oltenii au fost puțin mai grele decât ne așteptam pentru că am simțit presiunea play-off-ului. Am făcut un sezon regulat foarte bun și cred că acest lucru ne îndreptă-țea să ajungem și în marea finală. Nu am vrut să stri- căm tot ceea ce am realizat în sezonul regulat, iar din acest motiv în jocurile cu echipa din Craiova am evoluat puțin mai îngrijit și mai atent la unele execuții, într-un cuvânt i-am lăsat pe craioveni să joace mai bine, dar în momentul în care am depins de un rezultat anume, diferența s-a văzut foarte clar. După părerea mea, cred că diferența majoră s-a făcut în primul meci de la Zalău, când antre-norul nostru l-a introdus pe Georgescu în locul lui Leo accidentat. În momentul a-cela Craiova nu avea voie să piardă acel meci, însă antrenorul celor din Craiova a rămas fără replică la acea mutare. Acolo cred că s-a jucat soarta calificării pentru că a contat foarte mult pentru olteni pierderea acelui meci”, a declarat pen-tru Graiul Sălajului, Adrian Feher, care speră ca finala cu Tomis Constanța să nu fie una dezechilibrată. stop_coloana
„Sper că finala cu Tomis Constanța să nu fie una dezechilibrată. Din punct de vedere financiar sunt dife-rențe foarte mari între echipa noastră și gruparea din Constanța. Ei au în lot doi campioni europeni plus câți-va jucători de talie mondială. Tomis Constanța este cea mai bună echipă din România și a demonstrat acest lucru. A câștigat grupa din Liga Campionilor și așa cum am mai zis nu este o echipă pentru campionatul nostru. Cu toate acestea noi sperăm să evoluăm bine în finală și dacă vom reuși să obținem un rezultat pozitiv va fi foarte bine”, a încheiat libero-ul zălăuan, Adrian Feher.
Vă reamintim că Tomis Constanța a învins Volei Municipal Zalăul, în ambele meciuri din sezonul regulat, 3-0 la Zalău și 3-1 la Constanța.