decembrie 5, 2025

Salariile brute propuse bugetarilor variază intre 1.200 lei şi 22.000 de lei

imagine-articol0_44526

La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând cu anul viitor.
Conform Ministerului Muncii, din 1.186.000 de bugetari, circa 923.000 au un salariu net sub 1.250 lei, iar majorarea salariului minim pe economie a condus în sectorul bugetar la suprapunerea unor clase de salarizare, fapt ce necesită o corecţie.


Cele cinci clase de salarizare a bugetarilor, prevăzute de noua lege a salarizării unitare, urmează să includă de anul viitor, conform propunerii gu-vernamentale, persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, pe treapta cea mai de jos. Urmează apoi persoanele cu studii medii sau care au absolvit şcoli profesionale, fără bacalaureat, şi persoanele cu studii medii cu bacalaureat. Următoarea clasă este a persoanelor cu studii superioare de scurtă durată (precum asistent medical, arhivar, grefier). Bugetarii din topul salarizării vor fi persoanele cu studii superioare de lungă durată (precum medicul, profesorul, dar şi preşedintele ţării, parlamentarul şi ministrul), pentru această ultimă categorie fiind propus salariul maxim de 22.000 lei brut. stop_coloana 
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat recent că numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la doar cinci clase, proiectul legii salarizării urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului.
Liderii confederaţiilor sindicale au arătat că, prin acest proiect, Guvernul îşi demonstrează incompetenţa şi faptul că nu cunoaşte standardele ocupaţionale, deoarece include, de exemplu, profesia de şofer în categoria meseriilor necalificate, astfel că proiectul nu va putea fi aplicat.
Gheorghe Morar, liderul filialei Sălaj al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), ne-a declarat că, până ce nu este finalizat proiectul de lege, pentru a şti exact cum sunt împărţiţi bugetarii în cele cinci clase, nu poate să comenteze. “Nu există momentan un proiect de lege, un colectiv pentru elaborarea acestui proiect de lege şi nu pot să fac comentarii pe ceva ce nu există. Tot ce ştiu e că din 111 de clase vor rămâne cinci, dar nimic concret ce înseamnă acest lucru”, spune Morar.